12. Natură statică cu recuzita artistului [1929-1930]

1890, Râmnicu Sărat - 1939, Cluj

Estimate

EUR 6.000 - 12.000

Sold

EUR 7.500

Session

Tue, 10 April 2012 00:00

Tema din “Natură statică cu recuzita artistului” nu este singulară în creația lui Iorgulescu-Yor, ci ne prezintă aplecarea artistului asupra unui motiv preluat din modernismul francez, cu care intra în contact încă din primii ani de practică artistică. Pe filiera modelului cezannian, Yor analizează forma după principii constructiviste, însă o reglementează finalmente prin culoare, în acel tipic al fovismului temperat manierat pe care îl observa Ionel Jianu în cronica din 1940. Obiecte de uz caznic, revista (L’art Vivant), mânușile și pălăria, dar mai ales pipa, cea care apare atât de des în naturile moarte ale lui Yor, întregesc un univers introvertit al unui pictor atras de volumetriile materiei, transpuse prin penel, în pastă abundentă, pe suprafața cartonului. Prezentă la expoziția Salonului Oficial din 1930, opera intră într-o categorie aparte a creației lui Iorgulescu-Yor nu doar prin pedigriul pe care îl poartă, ci mai ales pentru faptul că amintește de una dintre etapele cele mai însemnate ale creației lui Yor. Așa cum punctau în epocă H. Blazian, Oscar Walter Cisek sau Ionel Jianu, anul 1929 marca un punct de cotitură, în special în câmpul estetic și asta pentru că structura compozițională nu suferea decât la suprafață. Yor devenea încetul cu încetul un colorist, depășind tendința ascetică a compoziției prea plastice tocmai prin aprofundarea paletei, dar și printr-o deschidere către noi tehnici de împăstare. Chiar dacă reminiscențele fove încă răzbat, așa cum le întâlnim și în natura statică de față, în suprafețele pictate în culori tari, maniera generală atinge note mult mai fine. În pastă groasă, abundentă, complementarele se sting, se topesc, lăsând loc, în gradații subtile, unor mase cromatice mult mai relevante cadrului pictural. Cu atât mai mult toate aceste valențe cromatice își fac simțită prezența în natura statică, având în vedere necesitatea unei luminări artificiale a motivului, luminare realizată tocmai prin folosirea calităților primare ale diverselor tonuri alăturate. Elementul ce încheagă compoziția, care nu suferă pe plan figurativ, chiar dimpotrivă, este amintit de capacitatea lui Yor de a modela profunzimea și perspectiva obiectelor aproape exclusiv prin alternanțe și gradații, chiar dacă nu renunță la tușa de contur. (I.P.)

References

BLAZIAN, H., “Plastica” în “Adevărul literar și artistic”, nr. 526, 4 ianuarie 1931 BLAZIAN, H., “Plastica” în “Adevărul literar și artistic”, nr. 573, 29 noiembrie 1931 CONSTANTINESCU, Radu Cornel, “Petre Iorgulescu-Yor”, Ed. Meridiane, București, 1969 JIANU, Ionel, “Viața lui Petre Iorgulescu-Yor”, București, 1940

Dimensions

width 76 cm, height 64 cm, custom 76x64

Description

ulei pe carton, semnat dreapta sus, cu alb, Iorgulescu YOR

Research information

Proveniență: colecția dir. Ștefănescu, BNR; importantă colecție privată, București Opera a participat la “Salonul Oficial. Pictură, sculptură”, Palatul Artelor, aprilie-mai 1930, și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției la cat. 96, sub titlul “Natură moartă”. Opera este reprodusă în Albumul 2, Muzeul Municipal Râmnicu-Sărat, inv. 303, planșa XXVI cu mențiunea apartenenței la col. Director Ștefănescu. Banca Națională. Albumul a fost ținut de Petre Iorgulescu-Yor în perioada 1920-1939 și conține decupaje și extrase din presa vremii, dar și fotografii sepia și alb-negru cu propriile opere.

Dating

1929-1930

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Zi de iarnă

13. Zi de iarnă [1938-1940]

Camil Ressu

    Estimate EUR 20.000 - 35.000
    Sold EUR 32.000
Blid cu mere

4. Blid cu mere

Dumitru Ghiaţă

    Estimate EUR 3.000 - 5.500
    Sold EUR 2.800
Prânzul dulgherilor

2. Prânzul dulgherilor

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimate EUR 8.000 - 15.000
    Sold EUR 8.000
Noapte la Vitré

10. Noapte la Vitré [1910-1914]

Eustaţiu Stoenescu

    Estimate EUR 20.000 - 35.000
    Sold EUR 19.000