3. Nocturnă [2000]

1932, Dobriceni, Olt - 2008, Bucureşti

Estimate

EUR 9.000 - 14.000

Sold

EUR 14.000

Session

Tue, 24 March 2015 19:30

Lucrarea “Nocturnă” propune simbioza, metamorfoza între două fiinţe recurente în creaţia lui Sabin Bălaşa, idealul feminin şi vietatea timpului viitor, procesul fiind ridicat la nivel filosofic şi surprins în atemporalitate. Există un nivel moral şi spiritual sugerat de joncţiunea celor două corpuri palpabile: unul din ele, definit ca formă şi identitate, corpul feminin, iar celalalt greud e definit prin termenii cunoaşterii prezente, însă uşor de imaginat ca o entitate a viitorului, cu gândire şi simţire proprii. “Nu este un animal, ci este evoluat din animal. Este o vietate purtătoare de noroc, ce însoţeşte femeia şi o protejează.” Nu întâmplător, acestea sunt personajele recurente inclusiv în creaţia picturală a artistului. Mai mult, “de atitudinea spirituală a Femeii Viitorului va depinde dezvoltarea sau, în caz contrar, degradarea speciei umane”, mărturiseşte artistul. În scuptură, ca şi în pictură, femeia nu ştie niciodată că este „privită”, altfel şi-ar pierde din farmecul intrinsec spiritului. “Ea este mereu ascunsă în abisul propriu. Ceea ce descoperă artistul este acel farmec ascuns, pe care nimeni, nici chiar ea nu-l ştie.” Acest proces de contopire, de naştere a unei fiinţe unice, supreme echivalează, din punct de vedere filosific, cu ideea că toţi “suntem unul, cel care străbate nemărginitul Spaţiu-Timp, la chemarea indescifrabilă a necunoscutului. Suntem cel care, conştientizând faptul devine un <>”. (I.C.)

References

BĂLAŞA, Tudor, “Sabin Bălaşa”, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2013

Dimensions

height 70 cm, custom 72,5x70

Description

ulei pe pânză, semnat şi datat stânga jos, cu albastru, Sabin Bălaşa, 2000

Lot.notes

Dedicat cu negru: "Această "VEGHE" care oferă protecţie Florentinei şi îi va aduce noroc. La mulţi ani! Viorel, Sabin, Melania şi Marcel, 9 februarie 2001"

Dating

2000

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Spaţiu de legendă

12. Spaţiu de legendă [1992]

Sabin Bălaşa

    Estimate EUR 3.000 - 4.000
    Sold EUR 3.500
Democraţie în oglinzi

2. Democraţie în oglinzi [2001]

Sabin Bălaşa

    Estimate EUR 6.000 - 9.000
    Sold EUR 6.000
Sabină

11. Sabină

Sabin Bălaşa

    Estimate EUR 150 - 250
    Sold EUR 130
Icar

8. Icar [1981]

Sabin Bălaşa

    Estimate EUR 10.000 - 15.000
    Sold EUR 10.000