22. Nud în interior [anii '30]

Estimate

EUR 4.000 - 6.000

Sold

EUR 4.750

Session

Wed, 30 January 2013 00:00

În pofida naturii academice a studiilor de pictură pe care le-a urmat, Enea a rămas un exponent al post-impresionismului cu accente lirice. El poate fi integrat unui aşa numit spirit romantic moldovenesc, identificabil la Băeşu şi la Bălţatu, pentru care umanul este o neîntreruptă sursă de inspiraţie. Fie că pictează peisaje sau interioare, omul este o prezenţă neîncetată. Portretele şi nudurile sunt cele care afirmă însă prin excelenţă talentul lui Enea de povestitor al vieții. În lucrarea de faţă, Enea alege să prezinte un nud într-o postură de inspiraţie renascentistă, motivul nudului feminin culcat precum şi construcţia sa plastică făcând trimitere la valorile clasicismului. Personajul, surprins într-o stare între vis şi voluptate, aminteşte pe de o parte de Venus din Dresda a lui Giorgione – care doarme, inconştientă de puterea sa de seducţie – iar pe de altă parte de ipostaza în care este reprezentată Danae de către Tiţian – cucerită de către Zeus care luase forma unei ploi de aur. Sursele din istoria artei au stat probabil la baza picturii lui Enea, care îşi dovedeşte aici măiestria în realizarea nudului feminin după normele clasice. (I.P.)

References

Catalogul Casei memoriale Nicu Enea, Muzeul de Artă Bacău, 2005 ”Nicu Enea”, Muzeul judeţean de istorie şi artă, Bacău, 1978 OCTAVIAN, Tudor, ”Pictori români uitaţi”, NOI media print, Bucureşti, 200

Dimensions

width 125.5 cm, height 93 cm, custom 125.5x93

Description

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, N. Enea

Dating

anii '30

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots