59. Pescarul și muza

Cele două picturi în guaşă compun un diptic pe tema alegoriei pescarului, gen mai puţin cunoscut în opera lui Tonitza, care se distinge prin dimensiunea sa decorativă. Datată 1934, lucrarea a fost realizată probabil la Balcic, pe care îl descoperise un an mai devreme, cu deosebit entuziasm pentru incandescenţa luminii. Acolo a pictat peisaje în care a redat frumuseţea ţărmurilor aride monotone, a caselor cu ziduri albe şi ţigle trandafirii, decolorate de soare, răsfirate pe dealuri şi văi, a vitalităţii oazelor de vegetaţie, al căror verde fraged acompaniază culorile cretoase ale peisajului. Paleta sa a preluat din natura locului gama cromatică austeră, formată din nuanţe de brun deschis, galben, griuri calde, ruginiu ale argilei, rocilor şi tencuielilor, adusă la surdină sub acţiunea luminii. Tehnica guaşei şi suportul hârtiei îi dau prilejul, în opera „Pescarul şi Muza”, să restrângă gama cromatică la tonuri luminoase de roz, crem, oranj şi albastru, evocând culorile falezelor şi întinderii mării într-o lumină egală, atenuată, fără sursă. Desenul în creion construieşte formele şi alcătuieşte compoziţia, prin linii fine, curgătoare, deasupra lui aşezându-se culoarea în tuşe subţiri, diluate. Albul intevine pentru a aduce accente de strălucire în imagine, definind volumele şi imprimând vibraţie. Arabescurile trasate de formele graţioase ale pescăruşilor, de corpul şerpuitor al peştelui sau de arcuirea velelor în bătaia vântului, în pictura cu pescarul, pledează pentru viziunea decorativă a acesteia, la fel cum o face şi aşezarea nudului muzei într-o poză clasicizantă, fără o preocupare pentru integrarea personajului în peisaj după principii realiste. Chenarul cu motive florale ce încadrează nudul este cea mai explicită formulare a intenţiei ornamentale a lucrării. Artistul pune în oglindă imaginea bărcii pe mare, în care un pescar ridică peştele mare ca pe o ofrandă, cu cea a muzei ocrotitoare, ilustrate pe ţărm, între flori multicolore ce sugerează abundenţa. Pânzele bărcii, reprezentate stilizat, întâlnesc linia ţărmului, ce descrie un semicerc în lucrarea pandant, formând împreună o fereastră către nemărginitul mării. Corpurile personajelor sunt dispuse în oglindă, concepute a echilibra împreună compoziţia. Îşi întind braţele în gesturi retorice, unul în semn de omagiu, altul de generozitate, tema imaginii find aceea a raporturilor benefice dintre pescar şi zeităţile marine. Realizarea dipticului aminteşte de compoziţiile stampelor japoneze, artă ce cunoscuse o mare vogă în mediul artistic occidental în anii de început al secolului şi pe care Tonitza o văzuse într-o expoziţie la Paris, în perioada studiilor sale. Amintirea liniarităţii şi cromaticii diafane a artei japoneze avea să reapară în perioada mai târzie a activităţii sale creatoare, considerată faza decorativă (1), caracterizată de un desen graţios şi manierist, peste care culoarea este aplicată în straturi subţiri, transparen­te. De altfel, tipul compoziţional al dipticului ar putea avea aici provenienţă japoneză, arta veche niponă având o tradiţie în lucrările de format vertical, ce formează perechi. Motivul pescarului şi a nimfei mării provine din mitologia greacă, de la povestea Scilei şi a lui Glaucus, un pescar care într-o zi, mâncând nişte ierburi magice, care aduseseră la viaţă pe peştii prinşi, se aruncă în mare, unde este primit de zei şi transformat în fiinţă nemuritoare, schimbându-i-se înfăţişarea şi conştiinţa. Devenit zeu cu coadă de peşte şi păr din alge, protector al pescarilor, Glaucus se îndrăgosteşte de Scila, frumoasa fecioară, preferata zeilor dintre nimfele apei, care trăia în preajma coastei Siciliei. Aceasta îl respinge însă, iar Glaucus porneşte către vrăjitoarea Circe, pentru a-i cere o poţiune magică care să o facă pe Scila să îl dorească la fel de mult precum o dorea el. În timpul întâlnirii lor, Circe se îndrăgosteşte de Glaucus şi refuză să îi ofere vraja. Acesta jură că nu va mai iubi niciodată pe altcineva, fapt ce o indignează pe zeiţa vrăjitoare, care îşi îndreaptă mânia asupra Scilei. Circe pregăteşte o poţiune din ierburi otrăvitoare şi o varsă în apa unde Scila obişnuia să se scalde. Când nimfa intră în apă, se transformă într-un monstru cu şerpi şi capete de câine ieşindu-i din corp, prinsă de fundul oceanului, condamnată ca firea să îi devină la fel de respingătoare ca şi forma. Se delecta devorând marinari care se apropiau de locul în care era imobilizată, nimicind şase dintre însoţitorii lui Ulise şi încercând să naufragieze corăbiile lui Aeneas, până când a fost transformată într-o stâncă, formă în care a continuat să înspăimânte marinarii. Tonitza ilustrează tema unei relaţii de bun augur între pescar şi nimfa mării, într-o reprezentare realistă a figurilor, însă supuse unor stilizări menite a le adapta viziunii decorative a lucrării. Atmosfera senină, luminoasă şi caldă, dată de marea ilustrată ca o întindere catifelată, lumina blândă, figurile zvelte în ipostaze elegante, tratarea ornamentală a compoziţiei şi a detaliilor, apropie pictura de realizările Art Nouveau-ului, o direcţie tranzientă în opera lui Tonitza în ultimul deceniu al creaţiei. (1) Barbu Brezianu, „N. N. Tonitza”, p.8

References

BREZIANU, Barbu, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986 COMARNESCU, Petru, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1962

Dimensions

width 31 cm, height 61 cm, custom 31x61

Description

guașă pe hârtie, semnate și datate în creion, dreapta, respectiv stânga jos, N. N. Tonitza, 1934

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.