139. Peisaj la St. Tropez

1883, Giurgiu - 1959, Bucureşti

Estimate

EUR 10.000 - 18.000

Sold

EUR 23.000

Session

Tue, 25 September 2012 00:00

În cariera de aproape 50 de ani, puține au fost momentele (poate ezitările de la început, în anii de căutări) în care creația lui Dărăscu nu s-a regăsit printre cele care caracterizau creația modernă autohtonă. În evoluția operei lui Dărăscu trebuie mereu amintită însă acea primă perioadă cu adevărat relevantă, perioadă în care pictorul descoperea, asimila și reinterpreta unul dintre cele mai specifice curente ale picturii universale. Disciplina pointilistă, preluată mai mult ca teorie a unei maniere noi de pictare decât ca practicare a unei arte senzoriale, s-a dovedit cea necesară modelării stilului postimpresionist de mai târziu. Dacă lecția lui Signac s-a dovedit prea îngrăditoare pentru caracterul și stilul lui Dărăscu, sub influența lui Matisse și a nevoii sale de expresie, acesta s-a eliberat și orientat treptat spre o nouă manieră. De fapt, în epocă, critica regăsea în uleiurile pictorului influențe de la Guillaumin sau Monet. Astfel, pe parcursul perioadei petrecute în golfurile din preajma Saint-Tropez-ului sau a Grimaud-ului, între 1908 și 1913/1914, compoziția dărăsciană a progresat, tușă cu tușă, spre o creație postimpresionistă a unui colorist desăvârșit. Prin voluptatea picturii în stil (neo)impresionist, coordonată și de atracția pentru mediul acvatic și caracterizată de divizionismul cromatic, Dărăscu se prezenta în 1911 cu o primă expoziție impresionistă. Ce este de menționat este faptul că stilul atins de Dărăscu, prin interpretarea atât de personală a curentelor contemporane lui, apare concomitent la alți artiști români ai acelor vremuri, evident în maniere personale. Ressu, Mützner, sub influența lui Monet sau Theodorescu-Sion, sunt alte nume ce în preajma lui 1911 pictau fie pointilist, fie fauve, fie divizionist, explicând un interes general comun în rândul tinerilor artiști români pentru curentul ce revoluționase și reîmprospătase impresionismul deja desuet. În “Peisaj la St. Tropez” descoperim un Dărăscu îndrăgostit de culorile calde, de teoriile optice atât de celebre la începutul secolului al XX-lea, de contrastele valorice și cele complementare, reușind să impresioneze în special prin calitatea formei în cadrul acesta profund coordonat de paleta de culori. (I.P.)

References

DRĂGUȚ, Vasile, “Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, București, 1966

Dimensions

custom 46,5x55,5

Description

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu verde, N. Dărăsco, 1911

Research information

Proveniență: colecţia M.C., Bucureşti.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Peisaj de toamnă

9. Peisaj de toamnă

Ion Theodorescu-Sion

    Estimate EUR 2.500 - 4.000
    Sold EUR 3.750
Peisaj la Bucium

129. Peisaj la Bucium

Alexandru Ciucurencu

    Estimate EUR 6.000 - 9.000
    Sold EUR 6.000
Barca lui Filip

56. Barca lui Filip

Nicolae Chirilovici

    Estimate EUR 500 - 700
    Sold EUR 700