61. Ziua întâia

1980, Chișinău

Estimate

EUR 1.000 - 1.500

Sold

EUR 750

Session

Tue, 25 May 2010 00:00

Lucrarea face parte din seria „11 graphics instead of days and nights”, în care sunt grupate imagini ale unei lumi fantastice, populată de personaje, fiinţe închipuite, obiecte şi fenomene provenite dintr-un imaginar liric. Andrei Gamarţ desenează, pictează, scrie poezii şi poveşti prin care dă consistenţă universului său de trăiri interioare, în care se întâlnesc amintiri şi fapte imaginate, unde sunt posibile manifestări supranaturale, iar lucrurile de aici, având totuşi corespondent în viaţa cotidiană, îşi schimbă structura şi proprietăţile, funcţionând după o logică inventată. În faza diurnă, în lumea lui Gamarţ soarele apare negru, cerul este oranj, iar gravitaţia nu mai acţionează nici asupra apei, care capătă volum deliberat, nici asupra obiectelor, care se dezlipesc de sol, plutind straniu şi aruncând umbre inexplicabile. Fiecare element aduce o încărcătură afectivă imaginii, prin sensurile atribuite şi trimiterile specifice la anumite întâmplări, emoţii sau convingeri personale de-ale artistului. Arta sa este una interiorizată, onirică, de factură fantastică, o artă care povesteşte cum se poate trăi pe dinăuntru.

Dimensions

width 100 cm, height 70 cm, custom 100x70

Description

culori tipografice pe hârtie, semnat și datat stânga jos, cu negru, Gamarț, 2005

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Dimineaţa la Vama Veche

114. Dimineaţa la Vama Veche

Antonia Ionescu

    Estimate EUR 950 - 1.100
    Sold EUR 850
Port Lligat

111. Port Lligat

    Estimate EUR 1.200 - 1.500
    Sold EUR 3.250
În repaos

41. În repaos

Ion Theodorescu-Sion

    Estimate EUR 5.000 - 8.000
    Sold EUR 9.000