110. Balcic

1888, Colibaşi, Mehedinţi - 1972, Bucureşti

Estimate

EUR 12.500 - 16.000

Session

Tue, 25 May 2010 00:00

Drumul său către artă a trecut, la început, prin sfera medicinei, un mediu deschis spre cultură şi populat de personalităţi marcante, care au ştiut să recunoască şi să susţină un talent precum cel al lui Ghiaţă. Un rol hotărâtor în formaţia sa artistică l-a avut profesorul Ion Cantacuzino, mare om de cultură şi artă, prin intermediul căruia îl cunoaşte pe pictorul Arthur Verona. Timp de trei ani primeşte lecţii în atelierul său, urmând în paralel cursurile Universităţii libere, pentru ca în 1913 să primească, cu ajutorul prof. Ion Cantacizino, o bursă de studii la Paris din partea statului român. Audiază cursurile Academiilor Ranson şi Delecluze, lucrează în atelierul gravorilor André Lavrillier şi Lucien Monod, frecventează atelierul pictorului I. Ioanid şi pe cel al sculptorului Anghel Chiciu, îl cunoaşte pe Brâncuşi şi pe pictorul japonez Fujita. Mediul artistic parizian, al acelei perioade de efervescenţă, a contribuit la pregătirea sa în egală măsură cu cadrul universitar, muzeele, pe care le străbate sistematic, oferindu-i un important material de studiu. Prima sa expoziţie personală se deschide în 1921, la Ateneul Român, după debutul în cadrul Salonului Oficial din 1914. Picturile acelei perioade erau expresia căutării valorilor eterne ale artei şi a preocupării pentru structura materiei şi geometria planurilor. Abia călătoria de studii în Italia, din 1922, câştigată în urma unui concurs al Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, marchează începutul predilecţiei sale pentru culoare, prin contactul cu lumina caracteristică Sudului şi mai ales cu pictura italiană. În perioada interbelică are loc afirmarea sa ca pictor, fiind remarcat de criticul francez Henri Focillon, care i-a dedicat o serie de articole şi cronici în publicaţii de specialitate şi i-a cumpărat două lucrări pentru colecţia muzeului Jeu de Paume din Paris şi a celui din Lyon, unde era director. Ghiaţă a fost printre primii artişti care au pornit în explorarea ţărmului Dobrogei, a peisajului luminos, plin de exotism, care a avut rolul de a-i marca o etapă a creaţiei. Satele dobrogene arse de soare, pământul cu vegetaţia rară, vorbind, la nivelul simbolurilor, despre preceptele sale artistice, au fost redate în culori calde, luminoase alternând cu zonele de verde ale vegetaţiei rare, specifice ţinutului arid. Un peisaj în Cerul şi marea, atât cat se ghicește printre clădiri sunt cuprinse în lumina şi atmosfera ce fac să vibreze tonurile pământii, contrabalansând astfel masivitatea materiei cu o componentă eterică.

Dimensions

custom 42,1x32,6

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu cărbune, Ghiață D.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Croazieră

18. Croazieră

    Estimate EUR 250 - 400
    Sold EUR 650
Asfințit pe mare

90. Asfințit pe mare

Dimitrie Florian (Doboșariu)

    Estimate EUR 1.500 - 2.000
    Sold EUR 1.100
Țărm normand

54. Țărm normand

Elena Popea

    Estimate EUR 600 - 800
    Sold EUR 800
Golf

80. Golf

Elena Petraglu (Deşliu Niculescu)

    Estimate EUR 2.000 - 3.000
    Sold EUR 1.700