40. Amintiri

1897, Buzău - 1992, București

Estimate

EUR 750 - 900

Sold

EUR 1.100

Session

Thu, 25 February 2010 00:00

Artista s-a născut la Buzău, iar imediat după terminarea liceului a plecat la Paris, unde s-a înscris la Academia Ranson, sub îndrumarea profesorilor Bissière şi Amedée de la Petellière. În ţară, a făcut parte din echipele de anchetă sociologică organizate de profesorul Dimitrie Gusti, ce au favorizat cunoaşterea lumii rurale româneşti, care o va inspira în creaţia sa artistică. Din 1930, expune cu regularitate la Salonul Oficial de pictură şi sculptură, la cel de gravură, desen şi afiş, precum şi la manifestările organizate de Asociaţia Criterion. A călătorit în Europa şi în Statele Unite ale Americii. Din 1932, s-a apropiat de mişcarea românească de avangardă (grupul Arta Nouă). S-a implicat alături de Lucia Dem. Bălăcescu în acţiuni care vizau îmbunătăţirea condiţiei femeii pictor. Alături de Marcel Iancu, a lucrat frescă şi ceramică pentru clădirile construite de acesta în capitală. Activitatea sa a fost legată de gruparea din jurul revistei Contimporanul, la care a colaborat în calitate de traducătoare şi poetă. Opera sa îngăduie trimiteri la curente artistice precum expresionismul, ilustrat în special prin tenta fantastică a creaţiei lui Marc Chagall şi suprarealismul, de care se simte atrasă prin afinităţi estetice. Folclorul românesc este contopit într-o viziune pitorescă şi fabuloasă, punctată printr-o cromatică intensă.

References

BUŞNEAG, Olga, Margareta Sterian, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977 VIDA, Mariana, Margareta Sterian, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, 2000

Dimensions

height 15 cm, custom 17,4x15

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu roșu, Sterian

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Flori și mere

20. Flori și mere

Ion Mândru

    Estimate EUR 400 - 500
    Sold EUR 200
Tăuraș

84. Tăuraș

Ovidiu Simionescu

    Estimate EUR 125 - 175
    Sold EUR 100
Spanioloaica

27. Spanioloaica

Nicolae Petrescu Mogoş

    Estimate EUR 150 - 220
    Sold EUR 300