21. Margine de sat

1899, Huşi, Vaslui - 1982, Bucureşti

Estimate

EUR 1.000 - 1.500

Sold

EUR 1.100

Session

Wed, 23 February 2011 00:00

„Artă de reală capacitate de emoţionare, confesiune lirică în faţa naturii, pictura sa cucereşte prin spontaneitatea şi prospeţimea atmosferei evocate, prin adevărurile simple pe care le exprimă cu delicateţe şi gingăşie.” (Maria Dumitrescu) Evoluţia artistică a lui Bălţatu poate fi descrisă ca una temperată, situându-se la început în zona influenţelor grigoresciene, de care se eliberează mai apoi sub impresia puternică pe care i-o produce arta franceză. În timpul unei călătorii la Paris are ocazia să vadă picturi de Courbet, Delacroix, Corot, Daumier şi Monet, care îi deschid noi perspective. Cel mai mult l-au pasionat Utrillo, la care întâlnise preocupări tematice similare cu ale sale, şi Goya, artişti de la care preia elemente de ordin tehnic, ce-i permit dezvoltarea propriilor mijloace de exprimare. Viziunea sa se cristalizează pe o direcţie realistă cu note romantice, tributară marii tradiţii a picturii româneşti, opera sa fiind pusă uneori în relaţie cu cea a lui Ion Andreescu, alteori manifestând afinităţi artistice cu cea a lui Petraşcu. Arta lui Adam Bălţatu, continuând moştenirea artistică naţională, aduce tribut simplităţii şi sincerităţii, având valoarea unei confesiuni lirice în faţa naturii. Un fin observator al acesteia, artistul stăruia în meditaţie în faţa peisajului pentru a-i cuprinde adevărul şi poezia. El spunea, într-un interviu, că „natura e numai arcuşul iar vioara este sufletul pictorului”, subliniind importanţa pe care o avea sensibilitatea în procesul său de creaţie. Peisajul de toamnă, în special, s-a aflat printre principalele sale preocupări, de-a lungul întregii sale cariere artistice: „aurul toamnei învăluia într-o pace molcomă colţuri de natură, transpuse pe pânză sub puterea întâiei impresii”, considera Maria Dumitrescu în studiul ei dedicat lui Bălţatu. Pictura „Margine de sat” este una dintre operele care dezvăluie sentimentul său în faţa unui colţ de peisaj de toamnă, într-o notaţie spontană. Prin jocul viu al petelor de culoare, zarea largă şi cerul diafan, şirul de copaci şi iarba în toate nuanţele toamnei, pictorul articulează o delicată poezie a vegetalului.

References

“Adam Bălţatu”, PRO ARTE, nr. 10/1999, pag 8-9 Catalogul “Expoziţie retrospectivă Adam Bălţatu”, Bucureşti, 1958 DUMITRESCU, Maria, “Adam Bălţatu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970

Dimensions

width 34 cm, custom 34x18,5

Description

ulei pe placaj, semnat dreapta jos cu brun, Adam Baltatu

Research information

Opera provine din colecția Bălțatu - Buzatov

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Lapte-gros

108. Lapte-gros

Andrei Berindan

    Estimate EUR 300 - 500
    Sold EUR 275
Natură statică

69. Natură statică

Henri H. Catargi

    Estimate EUR 1.200 - 1.800
    Sold EUR 1.000
Cană cu albăstrele

67. Cană cu albăstrele

Paul Verona

    Estimate EUR 500 - 850
    Sold EUR 1.800