52. Bretonă

Originar din Tecuci, Gheorghe Petraşcu a copilărit străvechea aşezare din sudul Moldovei şi la Nicoreşti, unde familia deţinea o vie. Aptitudinile artistice au fost remarcate încă din anii adolescenţei de profesorul de desen din gimnaziu, Gheorghe Ulinescu. Petraşcu termină liceul real din Brăila, apoi se înscrie la Facultatea de Ştiinţe naturale din Bucureşti, iar în 1893 se înscrie la Şcoala de belle arte, unde îl are profesor pe George Demetrescu Mirea. În 1895 Ipolit Strâmbu îl prezintă maestrului Nicolae Grigorescu. Din acelaşi an Petraşcu devine ajutorul şi ucenicul lui Grigorescu, de care se va simţi legat până la sfârşitul vieţii, considerându-l singurul precursor adevărat. Nicolae Grigorescu l-a ajutat să obţină în 1898 o bursă de studii în Franţa. Ajuns la Paris, Petraşcu s-a înscris la Academia Julian, unde lucrează patru ani sub îndrumarea lui Benjamin Constant şi Gabriel Ferrier. În anul 1900 revine pentru o scurtă perioadă în ţară, timp în care deschide prima expoziţie personală, la Ateneu. În acelaşi an, împreună cu alţi artişti români aflaţi la studii în capitala Franţei, Petraşcu pune bazele grupării „Tinerimea artistică”, alături de care a expus constant începând din 1901. Lucrările pe care le-a realizat în perioada studiilor la Paris şi în anii imediat următori se remarcă prin puternica influenţă a lui Grigorescu. A preluat de la acesta o anumită libertate a tuşei pe care o amplifică în aplicarea consistentă a pastei. H. Blazian considera că „pasta închide toată taina puterii emotive a acestei arte.” După patru ani de studii la Academia Julian, Petraşcu pleacă împreună cu Ferdinand Earle într-o călătorie documentară, în Anglia, Germania, Olanda şi Begia, Egipt. Începe să elimine treptat influenţele impresioniste din opera sa, definindu-se plastic în linia unui realism cu accente romantice, foarte profund personalizat. Expoziţiile personale, precum şi participările la nenumărate expoziţii colective ale vremii sunt primite în general cu multă reticenţă de public şi critică. Abilităţile sale de colorist şi structurarea compoziţiei din culoare, la antipodul compoziţiilor grafice ale predecesorilor este privită adesea cu scepticism chiar şi de unii colegi de breaslă. Acesta este motivul din cauza căruia a pierdut concursul pentru postul de profesor la Şcoala de Arte din Bucureşti, în 1908. Reticenţa cu care a fost primit la început, în special de critică, s-a diminuat pe parcurs. În 1909 şi 1913 este premiat la Salonul Oficial, distincţie care îi creşte notorietatea în spaţiul românesc. Primul succes real l-a înregistrat abia la cea de-a cincea expoziţie personală, deschisă în 1915 la Ateneu. Încă din seara vernisajului s-au vândut toate lucrările expuse (130 de picturi şi 50 de desene). În perioada războiului, ani dificili pentru mediul artistic bucureştean, artistul a rămas să lucreze în capitală, păstrându-şi şi postul recent obţinut de conservator la Pinacoteca Statului. Până în 1918 a expus o singură dată, într-o expoziţie colectivă Expoziţia artiştilor români deschisă la Ateneu pe 1 septembrie 1917. Interesant este faptul că, nici în perioada tulbure din anii războiului nici în interbelicul marcat de schimbări geo-politice importante, Gheorghe Petraşcu nu a abandonat drumul pe care pornise. Din 1918 artistul începe să lucreze şi gravură, însă vocaţia sa a rămas aceea de pictor şi mai precis de colorist. Rămâne în sfera realismului, valorificând motivul într-o manieră care reflectă personalitatea sa romantică şi uşor melancolică. Picturalitatea care îl defineşte ocupă un loc aparte arta românească. În anii interbelici, alături de Pallady, Gheorghe Petraşcu a fost cel mai elogiat artist român. Iar dacă Pallady nu îi aprecia pictura, considerând că Petraşcu este „doar un pictor”, contemporanii au admirat la el tocmai aceste calităţi pe care le avea în comun cu Nicolae Grigorescu, al cărui urmaş s-a considerat întotdeauna. În perioada interbelică recunoaşterea este oficială din partea majorităţii. Gheorghe Petraşcu este primit în Academie primind şi Premiul Naţional pentru pictură şi devine cunoscut şi apreciat în străinătate. În 1929 primeşte Marele Premiu al Expoziţiei de la Barcelona, în 1932 este decorat cu Legiunea de onoare din partea Franţei şi în 1937 primeşte Marele premiu de onoare la Paris, în cadrul expoziţiei internaţionale. Câteva dintre lucrările sale au fost achiziţionate şi de colecţionari francezi şi italieni. Anul 1942 este ultimul an în care artistul mai poate picta, cu mari eforturi. Bolnav fiind Petraşcu se izolează până la sfârşitul vieţii. În urma bombardamentelor din 1944 peste treizeci dintre lucrările sale au fost distruse. Însă lucrările care s-au păstrat au continuat să fie expuse constant şi să trezească permanent admiraţia publicului şi a criticii. Cu un repertoriu tematic redus, pe care îl reia şi perfecţionează de la o compoziţie la alta Petraşcu s-a făcut remarcat pentru sensibilitatea cu care revine asupra motivului, adăugând cu fiecare compoziţie un plus de personalitate temei alese. “Puţini sunt artiştii de felul lui Petraşcu, care să-şi fi creat în viaţa lor un drum aşa de sine stătător, aşa de departe faţă de tendinţele ce influenţează într-un fel sau altul pe mai toţi împărtăşitorii unei arte. La noi cel puţin, expozantul de la Căminul Artelor este un singuratic. Rămas cu totul străin tălăzuirilor ce clatină de la o zi la alta viziunea plastică, încercând sub încătuşiri noi să rupă cătuşele mai vechi, d-l Petraşcu a avut parte să izbândească prin cea mai puternică armă artistică: personalitatea, şi ca să zic aşa o sinceritate mare, definitivă, oganică, brutală aproape dar totdeauna zvârlită înaintea oricărei preocupări de ideologie, aşa de numeroase şi de demoralizatoare astăzi. Trecut de mai multe ori peste graniţă, învîlvat de curente noi, d-l Petraşcu nu s-a lăsat furat de nici unul din ele. Alături de Luchian, el este singurul pictor de la noi căruia străinătatea nu i-a ciufulit aripile sănătoase. Căci nu i-a uluit ochii nici unul dintre desenele lesnicioase de acolo, ci l-a făcut să se găsească şi să aibă credinţă în drumul ce şi-l aflase el-însuşi. Din punctul acesta de vedere, pictorul a fost mai norocos decât altul”, scria criticul V.I. Popa în Universul Literar 24 mai 1925. Criticat sau apreciat, cert este că, Gheorghe Petraşcu ocupă o poziţie aparte în peisajul artei autohtone, fiind unul dintre cei mai importanţi colorişti. A reuşit să se menţină departe de orice experiment avangardist, urmărind cu stricteţe şi dedicare drumul pe care a pornit. Revendicat din arta lui Grigorescu, Petraşcu a preluat de la maestrul de la Câmpina nu doar pasiunea pentru culoare ci şi atracţia pentru anumite motive. Lucrarea ”Pe malul apei” face parte dintre lucrările inspirate de tematica grigoresciană, din care Petraşcu a selectat doar ceea ce se potrivea gustului său romantic.

References

COSTESCU, Florea, “Gheorghe Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1975 FLOREA, Vasile, “Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1989

Dimensions

height 24 cm, custom 18,5x24

Description

ulei pe lemn, semnat stânga jos, cu albastru, Petrașcu

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.