7. Morgan Plus 4, 1960

Starting price

EUR 18.000

Sold

EUR 37.500

Session

Sun, 26 August 2012 00:00

Morgan Plus 4 este cel mai dorit model al iubitorilor de Morgan. Destinat în special înaltei clase a Statelor Unite ale Americii, Morgan Plus 4 era un înlocuitor de lux al Morgan 4/4. Aşadar într-o versiune mai mare şi mai puternică a modelului 4/4, Morgan Plus 4 a fost construită între 1950 şi 1969. În anul 1985, producţia modelului Plus 4 a fost reluată până în 2000 şi, din nou, în 2005. Morgan Plus 4 a avut un imediat succes pe piaţă, accentuat şi de câştigarea premiului la echipă la R.A.C. Rally în 1951 şi 1952. Peter Morgan, fiul fondatorului companiei Morgan, Henry Frederick Stanley Morgan, a făcut parte din ambele echipe. Datorită raportului foarte bun putere/greutate, Morgan Plus 4 a început să aibă un foarte mare succes şi pe pistă. Plus 4 a fost echipat cu un motor de 2088 cc ce se baza pe cel folosit de Standard Vanguard, montat însă pe un şasiu mult mai consolidat şi mai lung. Frânele hidraulice, iniţial toate pe tambur, au fost montate pentru prima dată pe un Morgan. În 1954, o versiune mult mai performantă a fost lansată, modificând fundamental design-ul specific automobilului de dinainte de război şi montând motorul folosit de modelul Triumph TR2, a cărui capacitate ajungea la 90 CP. Grila radiatorului a fost înconjurată de un capac care se asambla în capota motorului, contribuind astfel la aerodinamica automobilului. În 1956, Morgan Plus 4 prezintă o nouă motorizare, mai puternică, prin montarea motorului TR3, crescând capacitatea la 100 CP. Plus 4 a câştigat mai multe curse automobilistice în U.S.A., iar Lew Spencer devenise o figură deja cunoscută pe podiumurile câştigătorilor. Morgan-urile sale, toate purtând numele „Baby Doll”, au construit o perspectivă importantă companiei Morgan. În 1959, frânele pe disc pe față au devenit o opţiune, iar în 1960 au fost standardizate. În trei versiuni de caroserie - standard Roadster cu două locuri, seducătoarea Drophead Coupe şi Roadster cu patru locuri – Morgan Plus 4, asemenea tuturor automobilelor Morgan, sunt cunoscute, printre iubitorii acestora, cu numele „Moggies”.

Description

restaurată, stare excelentă, rulează pe șosea; viteză maximă constructivă 172km/h; 3890 x 1500 x 1270 mm; 910 kg; serie şasiu 4873; motor cu 4 cilindri în linie; capacitate cilindrică de 1991cmc; putere 94 CP și un cuplu maxim de 184Nm; cutie de viteze ma

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots