65. Ovreiul

1880, Bucureşti - 1956, Bucureşti

Estimate

EUR 8.000 - 14.000

Sold

EUR 23.000

Session

Sun, 17 July 2011 00:00

Pictor desăvârşit, sedus de impresionismul francez, dar continuator al artei realiste româneşti, excelent desenator, perfecţionat în capitala Bavariei, gravor şi profesor, Jean Alexandru Steriadi nu mai are nevoie de nicio prezentare. Un capitol important din opera sa, poate cel mai reprezentativ şi mai pătrunzător, este cel al portretelor, pătrunse de nuanţe psihologice, care alături de compoziţiile inspirate din viaţa oraşelor şi porturilor formează bine-cunoscuta tematică socială, abordată de mai mulţi artişti români (Ştefan Luchian, Nicolae Vermont etc). Într-o confruntare cu colegii de breaslă, se poate observa cum Steriadi s-a îndreptat către o tematică socială vie, către exprimarea realităţii aşa cum i se prezintă ea, demonstrând în acest fel propriul spirit de combativitate socială, întreţinut cu multă pasiune şi ardoare. Cu solide baze în măiestria desenului, însuşite la München, în atelierul pictorului Weinhold, iar apoi la Academia de Arte Frumoase, cu Hacke şi Diez, Steriadi a simţit nevoia de a căuta o mai mare adâncire în portretistică şi compoziţie, pe care artistul francez Jean-Paul Laurens, i-a oferit-o în mare măsură, la Academia Julien, din Paris. Însă perioada studiilor pariziene este legată foarte mult şi de numele pictorului academist Lucien Simon şi de cel al artiştilor impresionişti Monet şi Pissaro. La primul este impresionat de scenele de muncă pe care le redă mai mult într-o formulă de clar-obscur, prin compoziţii viguroase, suggestive, străbătute de sentimente puternice. Relaţia cu impresionismul şi cu artiştii de curent, ale căror pânze puteau fi observate la magazinul lui Bernheim Jeune, devine clară în viziunea artistică a lui Steriadi, mult mai târziu. Referitor la activitatea sa în cadrul “Tinerimii”, N.D. Cocea scria: “Pânzele d-sale sunt bucăţi de viaţa de toate zilele… Nici o înfrumuseţare, nici o idealizare a naturii… Din acest punct de vedere desigur că d. Steriadi e singurul nostru pictor social… Pictorul a întins simpatia lui dulce, sfioasă, peste mizeria omenească.” (N.D. Cocea, apud DAN, Călin, “Jean Al. Steriadi, Ed. Meridiane, Bucureşti 1988, p.16) Lucrarea “Chivuţele din Piaţa Mare”, “Hamali în portul Brăila” sunt doar câteva opere, în care viziunea picturală solidă şi compactă, lumina violentă, tensiunea compoziţiei şi consistenţa robustă a personajelor învăluite de mister, acţionează în mod şocant asupra privitorului. Această intensitate a misterului, fac din Steriadi un Gauguin, un exotic al lumii europene. Portretizarea celor marginalizaţi de societate ori a celor ce aparţineau ambientelor suburbane, descrierea picturală a celor umili (un concept amplu tratat în literatură de către Sadoveanu) îşi regăseşte rădăcinile sale în spiritul revoluţionar paşoptist, care, indiferent de orientarea politică personală, impunea ideea salvării prin cultură. Acestei epoci, premergătoare aventurii impresioniste, aparţine şi lucrarea “Cap de evreu” (1912), în care artistul redă nu doar un extraordinar portret, dar şi sentimentele cele mai adănc înrădăcinate ori ascunse ale caracterului evreului ce lasă să se întrevadă privirea scrutătoare şi buzele strânse. Cu tuşe păstoase şi energice, într-o cromatică vie, Steriadi surprinde nemaipomenit nu doar un personaj, ci o întreagă identitate a unei mase sociale ce s-a zbătut între sărăcie şi inteligenţă sclipitoare, între izolare socială şi fire întreprinzătoare în domeniul comerţului.(M.N.)

References

DAN, Călin, “Jean Al. Steriadi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988 FLOREA, Vasile, “Arta românească modernă şi contemporană”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982 OPRESCU, George, “Jean Alex. Steriadi”, Casa de Librărie şi Editură Arta, Bucureşti, 1942

Dimensions

height 45 cm, custom 55,5x45

Description

ulei pe carton, semnat și datat dreapta sus, cu negru, Jean Al. Steriadi, 1912

Research information

Opera a participat la Expoziția Tinerimii Artistice din 1912 și este reprodusă și menționată în catalogul expoziției la cat. 307, sub titlul “Cap de ovreiu”. Opera este reprodusă în ziarul “Flacăra”, nr. 27, 21 aprilie 1912, sub titlul “Ovreiul”.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Răsărit la Balcic

28. Răsărit la Balcic

Gheorghe Petraşcu

    Estimate EUR 1.500 - 3.000
    Sold EUR 7.000
Dansatoare orientală

19. Dansatoare orientală

Samuel Mützner

    Estimate EUR 5.000 - 7.500
    Sold EUR 5.000
Case la Turtucaia

50. Case la Turtucaia

Gheorghe Ionescu Doru

    Estimate EUR 800 - 1.400
    Sold EUR 2.000