31. Case la Constanța [cca. 1915]

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Estimate

EUR 20.000 - 30.000

Session

Tue, 14 May 2013 00:00

‘‘Ca să privească în lume, domnul Petrașcu își trage pălăria pe sprâncene sau așteaptă să se facă noapte. [...] ființele și lucrurile fumurii par a fi fost prealabil tăvălite prin funingine și cerneală [...] paleta domnului Petrașcu pare alăturată în permanență la ustensilele unui depou de antracit și turbă. Casele, zidite din brichete și spoite cu chinoroz, sunt acoperite cu ardezie și grafit. Copacii, preparați încă din viață pentru strungărie, par supuși tratamentului acid al ebenistului. Plăci de tuci pardosesc drumurile. Apele sunt de catifea și bumbac, dat cu lac’’. Cuvintele lui Tudor Arghezi , apărute în cadrul revistei “Facla” (16 martie) drept recenzie a unei expoziții a lui Petrașcu din cursul anului 1913 – expoziția personală la Ateneul Român, 3 martie-1 aprilie – ne oferă principalele directive ale picturii lui Gheorghe Petrașcu, așa cum se defineau ele la începutul perioadei de maturitate. Opera de față aparține acestei decade de după descoperirea Balcicului (1913), moment în care paleta artistului resimte anumite transcendențe în regimul cromatic, evident sub directa influență a atmosferei sud-dobrogene – fapt universal adevărat pentru majoritatea artiștilor ce descopereau Balcicul și întreaga Coastă de Argint. În ceea ce privește peisajul marin, Petrașcu nu este direcționat doar de fluxul imaginar dobrogean, fiind cunoscut întregul itinerar pe care artistul îl modelează în urma unor călătorii inițiatice. Alături de orașele de pe malul Mării Negre sau al Dunării, Petrașcu va picta încă din deceniului doi al secolului trecut în nordul Franței (Roscoff, Saint Malo) sau marine italienești (Veneția și Chioggia), dezvoltând o adevărată tipologie în conceperea, pictarea și direcția estetică a acestor peisaje definite de mediul acvatic. Aspectul de materialitate și volumetrie dat de pasta bogată este contrabalansat uneori în peisaj de petele de culoare ale unei palete ce s-a deschis treptat, Petrașcu fiind recunoscut pentru pasiunea de a picta noaptea ori la crepuscul sau, așa cum același Arghezi observa, “din negru purced culorile sale toate”. De altfel, nu doar Arghezi traduce o anumită poezie a peisajului petrașcian, Zambaccian fiind și el atras de marinele pictorului “Acea nostalgie marină pe care numai noi, cei născuţi şi crescuţi la mare credeam că o simţim, ne-a redat-o magistral Petraşcu, cel născut pe şes. La mare sau prin ţinuturile încărcate cu vapori, unde lumina vine tamisată şi contrastele dispar, paleta lui Petraşcu se înmoaie ca prin minune. În această atmosferă învăluită, vânjosul pictor se potoleşte, negrul lui se diluează pe paletă, roşul se calmează, iar albastrul şi cobaltul se îmbină într-o baie de verde émeraude, dând picturii acea fericită armonie şi nobleţe apuseană.”(I.P.)

Dimensions

width 41 cm, height 26.5 cm, custom 41x26.5

Description

ulei pe lemn, semnat dreapta jos, cu negru, G. Petraşcu

Dating

cca. 1915

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Tătăroaice

39. Tătăroaice

Leon Biju

    Estimate EUR 1.000 - 2.000
    Sold EUR 1.000
Mahoane la Balcic

16. Mahoane la Balcic

    Estimate EUR 3.000 - 6.000
    Sold EUR 4.250
Coasta de Argint

45. Coasta de Argint

    Estimate EUR 1.800 - 3.000
    Sold EUR 1.800