131. Copil cu fluturi

1930, Comarnic, Prahova - 1997, Bucureşti

Estimate

EUR 2.500 - 4.000

Sold

EUR 3.250

Session

Thu, 25 March 2010 00:00

Doar 10 ani i-au trebuit Georgetei Năpăruş, absolventă a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu în 1957, pentru a se impune definitiv atenţiei critice. Numeroasele călătorii făcute în diverse ţări ale Europei, în perioada 1962-82, i-au suplinit într-un fel ceea ce Institutul nu-i oferise, pentru că în acea vreme, dacă erai prins cu un album Picasso, Dali, Matisse, Klee… riscai să fi exmatriculat (apud Ion Bitzan). Adică asimilarea nuanţată a unor ilustre exemple ale artei, întâlnite în marile muzee, combinată cu ecourile copilăriei, petrecute pe Valea Prahovei, cu datini şi obiceiuri folclorice, cu fapte şi întâmplări cotidiene, modelate după tiparele propriei personalităţi, au dus la naşterea unei creaţii de factură unică. Din ciclurile ei de lucrări fac parte şi cele dedicate universului copilăriei pe care l-a scrutat cu aceeaşi dotare aparte demonstrată pretutindeni. Lucrarea Copil cu fluturi este datată 1980 şi alcătuieşte împreună cu Fetiţa cu păpuşa (1978), Costumul de copil I (1979), Femei cu copii II (1974), Fetiţa blondă (1975), Costum de copil II (1981), Femei cu copii III (1981)… o lume aparte. Îndelunga elaborare nu ucide o clipă prospeţimea spontaneităţii, cum bine spunea Nina Cassian. "Procedeul care revine constant, este îmbinarea figurilor aşa-zis naturale cu figuri abstracte, adesea geometrice sau având doar un carac- ter de semn, când nu chiar de simplă pată. O abstractizare în limitele figurativului, iar nu în afara lui" (George Radu Bogdan). Sunt chipuri şi măşti din puzderia de imagini miniaturale ce populează pânzele Georgetei Năpăruş, care amintesc nu numai de arta mayaşilor, dar chiar a egiptenilor, de minia- tura arabă sau otomană, de broderii şi veşminte medievale. Din cumulul detaliilor inteligibile născându-se o aparent descifrabilă şi totuşi nepătrunsă enigmă. Ceea ce m-a surprins în lucrarea de faţă este prezenţa obsesivă a culorilor steagului francez, roşu, alb, albastru. Ştim că în ultimii ani de viaţă a stat în Franţa şi că mediul francez i-a fost benefic, multe lucrări de-ale sale intrând în colecţii pariziene. Dar pictura e din anii 80! Lăsăm timpului răgazul necesar pentru a elucida lucrurile, intervenţia hazardului, ba chiar exploatarea sa, jucând un rol important. Din Jurnalul artistei aflăm că adeseori visa imagini ce apoi le aşternea pe pânză. Visele de pictori erau denumite în Renaştere groteschi, având o notă carnavalescă, aşa cum apar adesea în pânzele Georgetei Năpăruş. În ceea ce priveşte costumaţia ea este o maestră a acestei arte. Costumele arhaice, de provenienţe diferite, au preocupat-o întotdeauna punând în slujba picturii sale o inteligenţă ironic - iscoditoare, dublată de sensibilitate, poezie,umor şi, nu în ultimă instanţă de o adâncă probitate. Aş vrea să închei scurta prezentare aducându-vă aminte că artista, fără a prelungi şirul folclorizant- tradiţionalist, care ne-a măcinat nervii ,a avut înalta vocaţie de a reface lumea după programul propriei personalităţi. Şi puţini sunt cei care au această şansă. ( R.G.)

References

BOGDAN, Radu George, Georgeta Năpăruş, Ed. Meridiane, 1983 CASSIAN, Nina, prefaţă la catalogul expoziţiei Georgeta Năpăruş, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 1976 CONSTANTINESCU, C.R., O artă limpede, accesibilă, profundă, Scânteia tineretului, sept., 1969 FRUNZETTI, Ion, Logica legendei şi basmului, România literară, oct. 1971

Dimensions

width 46 cm, height 46 cm, custom 46x46

Description

ulei pe pânză, semnat și datat dreapta la mijloc, în monogramă, Gn, 1980

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Strânsul fânului

17. Strânsul fânului

Alexandru Poitevin Scheletti

    Estimate EUR 600 - 1.000
    Sold EUR 1.300
Bună dimineața

65. Bună dimineața

Ion Valentin Anestin

    Estimate EUR 800 - 1.100
    Sold EUR 850
Caliacra

67. Caliacra

Ştefan Popescu

    Estimate EUR 750 - 1.100
    Sold EUR 700