82. Case la Rădești

1946, Câmpulung Muscel

Estimate

EUR 3.000 - 4.000

Sold

EUR 3.750

Session

Thu, 25 March 2010 00:00

Între 1964 şi 1970 urmează cursurile Facultăţii de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, doi ani la grafică, după care trece la pictură, la clasa profesorului Corneliu Baba, avându-i colegi, printre alţii, pe Ştefan Câlţia, Mihai Cizmaru sau Sorin Dumitrescu. În 1972 devine membru UAP, iar după 1990 parcurge şi o carieră didactică în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, unde este profesor, decan şi din 2004 până în 2006, rector. Sorin Ilfoveanu îmbină activitatea de pictură cu o intensă activitate în domeniul graficii şi al graficii de carte, colaborează cu Ştefan Agopian, pe care îl cunoaşte în 1997. Sorin Ilfoveanu recunoștea doi maeștri, doi poli de creație față de care s-a situat și format în timpul și după terminarea studiilor, Baba și Ciucurencu. De la cel dintâi preluase pasiunea pentru meșteșug și spontaneitatea desenului, iar de la idolul său, cum îl numea pe Ciucurencu, pasiunea pentru culoare, în sensul afirmării artistice prin sinteza cromatică. Desenul etse la Ilfoveanu un sistem obiectiv al sensului imaginii. Detaliile imprecise și forma imaginativă vădesc de primatul intuiției estetice și capacității imaginative. Imprecizia lasă loc imaginației de a completa peisajul care se continuă dincolo de cadrul pânzei. Peisajele sale sunt definite de multiplicarea imperativă a detaliului. Natură, văzută ca o realitate concretă, devine veridică prin apelul la o formă minimală, dar încărcată de concretețe, care prin expansiune ajunge la forma complexă, redată în tonalități nostalgice, a griurilor și culorilor de pământ.

References

DEAC, Mircea, Sorin Ilfoveanu. Culori și metafore, Ed. Sport Turism, București, 1983

Dimensions

custom 92,3x55,5

Description

ulei pe pânză, semnat dreapta sus, cu brun, Ilfoveanu, 1987

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Natură moartă cu vânat

83. Natură moartă cu vânat

Sorin Ilfoveanu

    Estimate EUR 2.000 - 3.000
    Sold EUR 1.850
Cana cu flori

43. Cana cu flori

Anatol Vulpe

    Estimate EUR 650 - 900
    Sold EUR 900
Fantastic morning

147. Fantastic morning

Ioana Ursa

    Estimate EUR 1.000 - 1.200
    Sold EUR 850

97.

Constantin Piliuţă

    Estimate EUR 2.000 - 3.000