54. Studii pentru "Turcoaice pe malul Dunării" [prima jumătate a anilor '30.]

Personaj insolit, prezentat prin ochii lui Petre Oprea ca un mizantrop, trăind spre sfârșitul vieții în condiții materiale precare, Constantin Artachino s-a remarcat prin activitatea artistică constantă, implicarea în formele de organizare artistică din țară, dar și prin parcursul inegal al operei sale. Dacă în 1890 este secretarul societății Cercul Artistic, în urma conflictului cu Constantin Stăncescu, îl regăsim printre inițiatorii Salonului Independenților din 1896 și mai apoi, în 1898, a Societății Ileana. Implicarea sa în mișcarea inițiată de Alexandru Bogdan-Pitești și Vermont, cel puțin de vedere artistic, venea în continuarea sejurului petrecut la Paris, unde studiase cu Cabanel și preluase în opera sa influența simbolistă. De altfel, în 1894 se remarcase la Salonul artiștilor în viață cu lucrarea ”Biblis schimbată în izvor”, lucrarea achiziționată de stat și de o vădită influneță simbolistă. Parcursul său a fost unul foarte inegal, poate și datorită numeroaselor influențe și stiluri adoptate. După episodul Salonului Independenților se dedică picturii de biserici, ca mai apoi să se remarce ca unul din cei mai buni portretiști, fiind căutat de negustori și bancheri și remunerat pe măsură. Ulterior critica a pus pe seama acestui succes de societate, o scădere a interesului, dar și a calității operelor sale. La această ”lâncezeală” au contribuit și activitatea didactică, pe care și-a desfășurat-o cu o impreionantă responsabilitate față de elevii săi, dar care l-a aruncat la fel într-o blândă blazare. De altfel se observă o lipsă de sensibilitate a pictorului mai ales în peisajele din perioada 1909 – 1920, perioadă de navetă între Iași și București, în care continuă să răspundă cerinței de portrete și în același timp să predea. Constantin Artachino intră, în anii ‘30, într-o perioadă fastă a creației, marcată de calătoriile în Dobrogea, cu precădere la Turtucaia, de unde ne parvin ample peisaje, lipsite adesea de sclipire, dar și multiple portrete și compoziții centrate pe comunitățile de turci și tătari care populau zona. Pe același tip de peisaj monocord din punct de vedere cromatic, Artachino reușește să redea comunitățile orientale cu un anumit tip de finețe de interpretare care uimește și care vine în descendența multiplelor portrete pe care le-a executat și care dincolo de manierismul pe care l-au creat în opera sa, i-au conferit prețioase instrumente de interpretare. Operă din ciclul oriental amintit, grupul de turcoaice frapează prin tipul de compoziție ales. Drept studii pentru compoziția finală “Turcoaice pe malul Dunării” (vezi lot 51, Artmark, Licitația de Vară 2011), cele trei femei sunt redate cu spatele spre privitor, pe fundalul aceluiași tip de peisaj monocord ca în compoziția amintită. Trupurile înfășurate lăsă să se întrevadă doar câteva elemente ale chipului – crâmpeie de frunte, nasurile, marcând în plus această notă de pitoresc atât de tipică temei orientale. ”Omul întors cu spatele oferă o alternativă la confruntarea cu privirea” afirma George Banu în studiul său asupra unuia dintre cele mai insolite aspecte din istoria artei, acela al personajului reprezentat întors cu spatele către receptor, în volumul ”Spatele omului – pictură și teatru”, din 2008.

References

DREPTU, Ruxandra, “Constantin Artachino”, în catalogul expoziției “Artachino C.”, Muzeul Național de Artă al României, București, 2004

Description

A. ulei pe pânză, 59,5 × 44 cm datat stânga sus, în creion, 23 mai 1933 B. ulei pe pânză, 60 × 44,5 cm C. ulei pe pânză, 59,5 × 43,5 cm

Dating

prima jumătate a anilor '30.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.