3. Garofițe

1866, Bacău - 1932, Bucureşti

Estimate

EUR 4.000 - 6.500

Sold

EUR 9.000

Session

Wed, 23 March 2011 00:00

Perioada interbelică surprinde un artist aflat în anii maturității, capabil să își ordoneze ideile după un tipic exersat și bine conturat în anii de practică artistică. Chiar dacă alege să renunțe la compozițiile mari cu care se lansase, Vermont reușește să impresioneze prin conștiinciozitatea cu care abordează un motiv. Naturile statice nu au ocupat niciodată un loc însemnat în tabloul tematic, însă modalitatea plastică cu care ”ataca” fiecare pânză relevă un pictor interesat de reproducerea realistă pe care o învățase în anii studiilor germane. Pentru lucrarea de față Vermont alege să fixeze motivul central în aceeași atmosferă indecisă, ambiguă, pe care o recunoaștem din compozițiile intimiste, în care reproducea doamne ale micii burghezii. Rezolvarea plastică este coerent legată de tema aleasă, florile fiind pictate într-o manieră sensibilă, în pensulații fine, cu o atenție sporită pentru petalele garoafițelor. Alegerea unei flori la care complementara petalei se regăsește în tulpină îi facilitează lui Vermont amestecul nuanțelor pe paletă și pe pânză. Opera are un caracter profund personal, intimitatea temei fiind dată de însăși alegerea ei, o raritate în arta pictorului.

References

IONESCU, Radu, PAVEL, Amalia, “Nicolae Vermont”, Editura Academiei R.P.R., București, 1958

Dimensions

width 35 cm, custom 35x44,5

Description

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu negru, Nicolae Vermont, 1924

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Cochetărie

46. Cochetărie

Ipolit Strâmbu

    Estimate EUR 9.000 - 12.500
    Sold EUR 15.500
Cartierul tătăresc din Balcic

32. Cartierul tătăresc din Balcic

Alexandru Popp

    Estimate EUR 1.200 - 2.200
    Sold EUR 4.500
Citadină

16. Citadină

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimate EUR 1.500 - 3.000
    Sold EUR 4.750