22. Mama vitregă

1893, Timișoara - 1949, Lovrin, Timiș

Estimate

EUR 2.500 - 3.500

Session

Thu, 18 November 2010 00:00

Născut pe 29 ianuarie 1893 la Timişoara, Ferdinand Gallas, a devenit o personalitate importantă în arta transilvăneană, în perioada dintre războaie. În 1904 se înscrie la Şcoala Secundară de prelucrare a lemnului şi industrie metalurgică şi învaţă bazele sculpturii de la András Sipos, în timp ce arhitectul László Inotay îl iniţiază în desen şi în lucrul în lemn. Câştigă numeroase burse şi competiţii în timpul şcolii, iar în 1909 devine student la Facultatea de Arte Frumoase din Budapesta, specializându-se în sculptură decorativă, cu profesorii Mátray, Maróti şi Simaz. Ca o recunoaştere a meritelor sale, este numit profesor asistent la catedra institutului. Completându-şi pregătirea artistică la Dresda şi Viena, arta sa se dezvoltă în concordanţă cu direcţiile europene, parcurgând traseul ce duce de la Cubism prin Constructivism şi Expresionism. Conceptul său individual este o asimilare a acestor curente artistice, Gallas creând o artă de valoare, prin folosirea unor unelte sugestive, ingenioase şi îndrăzneţe, precum punctul nodal, muchia, curba, umbra, planul, alternanţa suprafeţelor convexe şi concave, proeminenţele. Cea mai activă perioadă a activităţii sale artistice este între cea de-a doua jumătate a anilor ’20 şi prima jumătate a anilor ’30. În 1922 organizează prima expoziţie la Timişoara, în care lucrările sale manifestă influenţele cubismului, precum şi versatilitatea şi cultura sa: sculpturile în lemn, teracotă, bronz sau marmură surprind spectatorii prin structura compoziţiei. Participă la expoziţii organizate în Cluj-Napoca, Bucureşti, fondează Societatea Artiştilor Plastici Bănăţeni, Uniunea Artiştilor Plastici din Banat şi revigorează Societatea „Barabás Miklós”, organizează ateliere de desen, artă industrială şi modelaj în atelierul său, participând activ la viaţa artistică transilvăneană. Caracteristicile stilistice ale artei sale sunt observate încă de la prima expoziţie: compoziţia concisă, elemente de precizie anatomică mereu prezente şi integrate, structură realistă şi o viziune redusă la esenţa definită prin formule geometrice. O concepţie mai puţin geometrizantă, dar orientată către realitatea formelor se poate constata şi în sculptura „Grup statuar cu pisici”, o lucrare care surprinde maternitatea într-o ipostază surprinzătoare, plină de emotivitate.

References

SYEKERNYÉS, János, „Gallas Nándor”, Ed. Mentor, Târgu Mureş, 2007

Dimensions

depth 27 cm, width 40 cm, height 32 cm, custom 40x32 adâncime: 27

Description

ipsos glazurat, semnat dreapta jos, la bază, Gallas

Research information

Lucrarea este reprodusă în catalogul “GALLAS NANDOR“, Janos Szekernyes, 2007, cat. 26

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Atlet

11. Atlet

Miliţa Petraşcu

    Estimate EUR 2.500 - 4.000
    Sold EUR 6.000
Capitel

48. Capitel

Leonard Răchită

    Estimate EUR 700 - 1.000
    Sold EUR 650
Hyphen fără de sfârșit

41. Hyphen fără de sfârșit

Paul Neagu

    Estimate EUR 6.000 - 10.000
    Sold EUR 5.200