92. Odaliscă

1871, Iaşi - 1956, Bucureşti

Estimate

EUR 24.000 - 40.000

Sold

EUR 26.000

Session

Thu, 20 October 2011 00:00

Theodor Pallady face parte din generaţia de artişti români remarcabili care au modelat „pictura nouă”, impunându-şi totodată stilul şi amprenta propriei abordări. Pallady se remarcă prin orientarea clasică exprimată prin linie simplă, proporţionalitate şi perspectivă conform logicii estetice occidentale. Din creaţia sa transpare controlul raţional pe care artistul se pare că l-a dobândit asupra lirismului creaţiilor sale. „Pictura: linii, forme şi culori”. Totuşi, prin intermediul ei şi de pe o poziţie detaşată, obiectivă şi reticentă faţă de sentimentalism opulent, pictorul redă esenţialul a ceea ce pictează. Într-adevăr, prin linii, forme şi culori şi folosindu-se de principii clasice în tehnică, rapoarte şi proporţii, Pallady depăşeşte formalismul obiectului redat, acesta nefiind „decât un punct de plecare pentru ceea ce vedem noi în el” (Pallady). Pallady este prin excelenţă un pictor de interior. Pe de o parte, majoritatea lucrărilor sale reprezintă interioare de încăperi sau nuduri şi portrete în interior. Pe de altă parte, artistul captează cu fidelitate forţa şi frumuseţea intrinsecă a realităţilor redate păstos pe pânză. După cum el însuşi afirma, „sunt incapabil să pictez pur şi simplu, fără să am ceva de exprimat”. Odaliscă reprezintă o veritabilă demonstraţie a principiilor şi stilului creator ale artistului. În Odalisca lui Pallady şi tomnicitatea acesteia se reflectă Pallady însuşi, în stil, trăire şi chiar concepţie creatoare a artistului, pentru care „urâtul nu e decât un frumos virtual”. Anatomia personajului însuşi dă sensul formal, precum şi sensul moral al lucrării. Nud şi portret în egală măsură, odalisca este redată prin linii şi unghiuri geometrizante simple, ample, în concordanţă cu fluiditatea liniilor definitoare ale vălului ce tronează pe cap. În redarea proprie a lui Pallady, personajul feminin se remarcă prin naturalul surprins de acesta. Tabloul nu reprezintă doar fizicitatea simplă a personajului, ci şi starea reverbescentă din interior. Odalisca predomină nu atât prin goliciune, cât prin absenţă şi starea meditativă aşternută pe chipul acesteia. Pictorul, în desprinderea trăirii sale empirice de cea creativă, redă nu numai corpul uşor veşted al personajului, ci şi vârsta acesteia. El reuțețte să redea un timp etern, ce transpare din întreaga sa creaţie. Pallady alege să picteze taina trupului odaliscei şi graţia ei lejeră în singurătatea interiorului umplut parcă doar de prezenţa emanată de femeie, cuprinsă de o pace ternă, ca a unui apus. Prin redarea sa pietrificată, personajul duce cu gândul la sentimentul discret emanat de o zi de octombrie sau de unduirea unui copac desfrunzit. Atmosfera tomnatică este accentuată prin delicateţea tonurilor folosite de cenuşiu şi roz-lila, puse în valoare de purpuriul veşted al vălului în contrast cu accente secundare de verde din decor. Prin linie, pensulaţie şi culoare se obţine o ritmare calmă a volumelor. Luminozitatea apusă a lucrării transmite iradierea călâie de melancolie şi odihnă a personajului feminin. Pallady îşi evidenţiază astfel stilul desăvârşit, de un rafinament subtil în condenscendenţa trăirii sale creatoare prin care capturează trăirea vie, empirică a clipei redate prin intermediul unui portret. Artistul însuşi nota referitor la creaţiile sale, subliniindu-le semnificaţia şi valoarea: „De fiecare dată când mă despart de un tablou mă simt deposedat. ‚Vei face altele!’ – mi se spune. ‚Altele’, cred ei, care să le înlocuiască pe cele care pleacă. Dar nu-şi dau seama că fiecare tablou e pentru mine unic, pentru că înfăţişează pulsaţiile clipei când l-am făcut, împlinirea unui sentiment trăit!”

References

CEBUC, Alexandru, “Pallady”, Monitorul Oficial R.A., 2008 MÂNDRESCU, Anatol, “Theodor Pallady”, Editura Meridiane, 1971 ŞORBAN, Raoul, “Theodor Pallady”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1975

Dimensions

width 39 cm, height 47 cm, custom 39x47

Description

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu brun, TPallady

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Port la Dubrovnic

84. Port la Dubrovnic

Nicolae Enea

    Estimate EUR 3.000 - 6.000
    Sold EUR 6.500
Interior țărănesc

17. Interior țărănesc

Nicolae Enea

    Estimate EUR 2.000 - 3.500
    Sold EUR 4.000