11. Bună dimineața!


1866, Bacău - 1932, Bucureşti

Estimate

EUR 4.500 - 6.000

Sold

EUR 5.000

Session

Thu, 17 June 2010 00:00

Cu lucrarea Bună dimineaţa! Vermont ne introduce în lumea atelierului anului 1910, moment de vârf al Societății Tinerimea Artistică. Pictura după model reprezenta punctul de pornire în construcţia compoziţiilor simboliste, fiind elementul principal în crearea alegoricului şi narativului, influențe ale unui romantism târziu. Loghi, simbolist prin excelenţă, interpreta personajul feminin în stări şi ipostaze idealizate, compunând un mediu decorativ, care, de multe ori, prevala în structura finală a tabloului. Femeia, ca personaj principal în iconografia începutului de secol al XX-lea, a fost redată în diversele etape ale existenţei, de la tânăra virgină la posturi ale maturităţii şi maternităţii, până la stări ce surprind senzualitatea, tipologia ‘‘femme fatale’. La Vermont femeia este surprinsă într-o interpretare simplificată, în care simbolul nu guvernează compoziţia, care, în cazul de față, este intenţionat axată pe figura centrală, nudul. Dispare decorul întâlnit la Ipolit Strâmbu, decor ce localiza personajul feminin, în interior ţărănesc ori în cerdac. Nu avem de a face, însă, cu o reprezentare convenţională, tipică realismului ulterior; nudul este prezentat drept arhetip de frumuseţe, simbol al unui anumit tip de feminitate. Senzualitatea modelului nu este intrinsecă, ce aparține modului în care pictorul percepe modelul. Centrată pe figura modelului, singura de altfel care primeşte o atenţie sporită în construcţia luminii, lucrarea este realizată cu ajutorul efectului de lampă. Element caracteristic la Vermont, folosirea luminii de atelier este responsabilă de crearea unor accente de clar-obscur. Privirea personajului, relaxată, trădează o stare de emoţie specifică senzualităţii trupului dezgolit ce se desfată în atmosfera pe care el însuşi o încarcă. Se regăsește în lucrarea de faţă postura fetei lui Nicolae Grigorescu, din ‘‘Fata cu zestre’’, ceea ce indică poziționarea pictorului în arta timpului său, faţă de maeştrii şi contemporani. Refuză să cadă în tentaţia decorativului cu scopul precis de a da întâietate unei picturi reduse la esenţă, conferind modelului posibilitatea de a depăşi simpla apariţie fizică, idealizarea fiind atinsă prin refuzul încadrării în timp şi spaţiu.

References

BUSUIOCEANU, Alexandru, ‘‘Scrieri despre artă’’, Ed. Meridiane, București, 1980 Muzeul Național de Artă al României, “Culorile Grădinii în peisajul românesc 1850-1955’’, București, 2006 PAVEL, Amalia, IONESCU, Radu, ‘‘Nicolae Vermont’’, Ed. Academiei, 1958 Muzeul Național de Artă al României, ‘‘Atelierul Modelul Pictorul’’, București, 2008

Dimensions

width 34 cm, height 50 cm, custom 34 x50

Description

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu brun, N. Vermont, 1910


ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Hipodrom


83. Hipodrom


    Estimate EUR 225 - 275
    Sold EUR 200
Vestale


4. Vestale


Kimon Loghi

    Estimate EUR 10.000 - 15.000
Cariatidă


43. Cariatidă


Henri H. Catargi

    Estimate EUR 200 - 300
    Sold EUR 450
Trandafiri


22. Trandafiri


Gheorghe Petraşcu

    Estimate EUR 25.000 - 35.000
    Sold EUR 30.000