19. Taclale


Estimate

EUR 10.000 - 15.000

Sold

EUR 6.000

Session

Thu, 17 June 2010 00:00

Născută în 1923, la Bucureşti, artista este fiica scriitorului Isac Peltz, tânărul jurnalist care s-a afirmat în societatea de la începutul secolului al XX-lea prin agerimea scrierilor sale. S-a format într-un mediu cultural efervescent, casa soților Peltz fiind deschisă boemei bucureștene, loc de întâlnire pentru scriitorii vremii: Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, Gala Galaction, Cezar Petrescu. Prin grija deosebită a mamei, Tia frecventează un pension scump din București și Institutul de domnișoare Moteanu. Începe prin a scrie povești, dar influența lui Nicolae Tonitza, prieten cu tatăl ei, o întrece pe aceea a figurii paterne. În timpul celui de-al doilea război mondial, frecventează cursurile lui M. H. Maxy de la Conservatorul particular de Muzică și Artă Dramatică, instituție deschisă de Stella Della Pergola și Hugo Schwartz pentru etnicii evrei. Cursul de Belle-Arte fusese înființat la 2 octombrie 1941, iar Tia Peltz îl frecventează aproximativ 3 ani. Continuă studiile la Școala de Belle-Arte din București. Ilustrează multe din cărțile scrise de tatăl său, nu fără a le trece printr-un filtru propriu. Tematica favorită rămâne lumea copiilor, dar și străzile Bucureștiului, redate în nuanțe de alb și negru. Participă la Anuala de Grafică din 1953, la Expoziţia Internaţională de Grafică de la Berlin, din 1965 şi la Expoziţia de Artă Românească de la Köln, din 1968, având, de asemenea, numeroase expoziții personale în București și în Israel. Devine membră a Academiei de Arte din Parma. O parte din lucrările sale sunt expuse în Muzeul de Artă din Bucureşti şi Muzeul de Artă din Craiova, altele aflându-se în colecţii particulare. Recunoscută pentru opera grafică ce a cartografiat Bucureștiul ori pentru desenele pline de umor, pentru copii ori satirice, uleiurile artistei se înscriu în aceeași atitudine jucăușă. Cupluri contorsionate de dansatori, personaje atipice singularizate prin culoare sunt temele frecvente. Lucrarea Taclale este atipică în opera Tiei Peltz și singulară ca dimensiuni. Aceeași jovialitate transpare din obrajii rumeni ai celor două fete surprinse în haine de sărbătoare, stând de vorbă într-un interior tipic ardelenesc. Culorile tari, în alăturări violente, susțin starea de sărbătoare care se revarsă dinspre pânză. Parte din acele lucrări ‘‘academice’’ din repertoriul fiecărui artist, care anunță în același timp o personalitate artistică puternică, pânza ne prezintă o fațetă inedită a operei Tiei Peltz.

References

BARBOSA, Octavian, ‘‘Dicţionarul Artiştilor Români Contemporani’’, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1976 PELIN, Mihai, ‘‘Deceniul prăbușirilor(1940-1950). Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților români între legionari și staliniști’’., Ed.Compania, București, 2005 TâNJALă, Emanuel, ‘‘Ultimul interviu. Adio, Tia Peltz!’’, în Formula AS, 5 martie 1999

Dimensions

width 80 cm, height 100 cm, custom 80 x100

Description

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu ocru, Tia Peltz


ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Târg


27. Târg


Iosif Iser

    Estimate EUR 8.000 - 12.000
    Sold EUR 8.500
Îngeri II


127. Îngeri II


Francisc Chiuariu

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 1.400
Deja vu


145. Deja vu


Mirela Trăistaru

    Estimate EUR 1.100 - 1.400
    Sold EUR 1.100
Nud în interior


46. Nud în interior


Constantin Vlădescu

    Estimate EUR 1.250 - 2.000
    Sold EUR 1.600