70. Casa lui Avram Iancu


Estimate

EUR 6.000 - 10.000

Sold

EUR 3.500

Session

Thu, 17 June 2010 00:00

“M-am născut în cantonul pădurarului, între doi versanţi, printre care curgea o vale. Această vale desparte judeţul Alba de judeţul Sibiu.(....) prin pădure căutam cuiburi de păsări sau vânat. Aveam întotdeauna o largă perspectivă de pe acest versant, care era foarte înalt. Vedeam la mare distanţă o cale ferată de-a lungul Târnavei Mari şi trenul părea o jucărie; probabil că stând pe aceste înălţimi, am văzut lumea într-o largă perspectivă. Asta s-a imprimat foarte puternic şi a rămas în viziunea mea, o viziune panoramică, o privire la distanţe şi în sus.(...)”. Tributar acestei viziuni panoramice, Viorel Mărginean este pictorul adâncimilor spațiale, al perspectivele dezaxate, exagerate pentru ochiul cotidianului urban. În lucrarea “Casa lui Avram Iancu” Mărginean reuşeşte să ne întoarcă în timp, la începutul secolului al XIX- lea, în locul de baştină al revoluţionarului transilvănean, ce îi poartă acum numele - comuna Avram Iancu, strada Inceşti. Copacii din fundal, reprezentaţi prin motive geometrice clasice din repertoriul tradiţional, aduc aminte de scoarţele vechi. Motive fundamentale ce transformă peisajul într-o scriitură a neamului românesc. Mărginean nu ţine cont de normele de orânduire a perspectivei, el vede totul de sus, în lung şi-n lat, un basm al peisajului postmodern. Mărginean nu apelează la trucuri coloristice, nuanţele plate, calde ori reci întăresc ideea atemporalităţii transilvănene, acea “dincolo de pădure”, unde se zăreşte micuţa casă unde s-a născut şi copilărit Avram Iancu. De fapt, pictorul dă privitorului posibilitatea de a-şi apropia peisajul, de a se transpune în mijlocul univer-sului creat. Privind tabloul atmosfera te cuprinde, astfel se explică absenţa aparentă a omului din peisaj, acesta find de fapt privitorul, spectatorul unei privelişti eterne.

References

DRăGUȚ, Vasile, ‘‘Viorel Mărginean. Le paysage un état d’âme’’, Ed. Sport Turism, București 1982 ‘‘Viorel Mărginean. Pictură/Desen/Obiect’’, Regia autonomă Monitorul Ofcial, 2004

Dimensions

custom 150x130

Description

ulei pe pânză

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Nud în interior


46. Nud în interior


Constantin Vlădescu

    Estimate EUR 1.250 - 2.000
    Sold EUR 1.600
Fără titlu


137. Fără titlu


Teodora Axente

    Estimate EUR 600 - 900
    Sold EUR 1.500
Cariatidă


43. Cariatidă


Henri H. Catargi

    Estimate EUR 200 - 300
    Sold EUR 450