References

„Elena Popea, Expoziţia retrospectivă Elena Popea – Muzeul Naţional de Artă Braşov, 24 septembrie – 14 noiembrie 2010”, Editura Muzeului de Artă Braşov, 2010 DUMITRESCU, Maria, „Elena Popea”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1969

ulei pe pânză, 80 cm, 80x104,5, semnat dreapta jos, cu negru, E. Popea

Pregătirea artistică a Elenei Popea începe în preajma anului 1900 la Leipzig, unde a ajuns cu intenţia de a studia filologia, dar a fost impulsionată să îşi lărgească orizonturile după contactul cu viaţa artistică tumultoasă a Germaniei acelei perioade. Primeşte influenţe dinspre impresionismul german, pe filiera artiştilor cu care studiază, Jank Angelo, Jordan Jakob şi Caroline Kempter, precum şi din experienţa lucrului în natură şi a contactului cu mediul coloniilor artistice de la Stornberger See şi Landsberg am Lech. Din această etapă a formaţiei sale provine orientarea către o pictură fidelă percepţiilor senzoriale, precum şi interesul pentru spontaneitatea expresiei, care aveau să devină constante ale creaţiei sale. Pictoriţa se stabileşte apoi la Paris, unde devine eleva lui Lucien Simon, ale cărui mijloace de expresie, marcate de preocuparea pentru construcţia riguroasă a formei, se situau în coordonatele mişcării de reacţie faţă de impresionism. Studiile pariziene lasă urme puternice în creaţia artistei, care în primele sale expoziţii arată unele preluări de limbaj plastic de la Lucien Simon, laolaltă cu predilecţia pentru scene de interior şi portrete, iar mai târziu, manifestă împrumuturi din universul tematic al profesorului său: peisajele şi viaţa oamenilor din Bretania. După 1922, opera Elenei Popea suferă o reevaluare a demersului artistic, în sensul unei tot mai pronunţate tendinţe către conceptualizare, sub influenţa personalităţii artistice a lui André Lhote, adeptul unui „cubism temperat”. Arta sa se dramatizează, consistenţa păstoasă a picturii sale de până atunci se diluează, iar cromatica trece înspre surdină, după ce începuturile au fost caracterizate de coloritul viu. Apropierea de cubism a artistei a însemnat o structurare geometrică interioară a formelor şi o schematizare a volumelor, care se remarcă în scenele inspirate din viaţa ţăranilor din Transilvania, interioare şi nuduri, peisaje din Bretania şi Olanda, precum şi compoziţii cu temă religioasă. „Joc de îngeri” este una dintre lucrările sale arhitecturizate prin geometria formelor şi dispunerea lor ritmică, aparţinând, prin particularităţile sale, fazei stilistice de nuanţă cubistă, marcate de adeziunea la concepţia lui Lhote, însă purtând un semnificativ aport personal. Pictura se distinge prin impresia sculpturală a corpurilor personajelor, obţinută prin contururile ferme şi nuanţarea culorii, în tonuri temperate, aşezate cu o pastă fluidă. Prin subiectul său, descins parcă de pe plafoanele palatelor italiene şi dinamica pronunţată a personajelor, realizată prin întretăierea de axe, asimetrie şi diagonale subliniate, opera capătă o notă de baroc modern, specifică creaţiei sale dintre anii 1925 şi 1926. (C. C.)

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.