3. Tamâioasă Românească 1948

Estimate

EUR 500 - 900

Sold

EUR 450

Session

Thu, 24 February 2011 00:00

Tămâioasa își are originea în Grecia Antică unde era un vin atât de apreciat încât era folosit ca monedă de schimb. În România a ajuns atât pe filiera coloniștilor greci cât și pe cea romană, după cucerirea Daciei. A dezvoltat aici o varietate specific locală, Tămâioasa Românească, varietate care se remarcă prin culoarea galben-aurie și prin gustul puternic, cu aromă de flori și miere. Vinul propus provine din zona Dealurilor Munteniei, de la Pietroasele, localitate cu tradiție în producerea vinului și cu o istorie bogată, de mai bine de două milenii (în 1980 au fost descoperite aici ruinele unui castru roman și ale unei terme). Cea mai importantă descoperire arheologică din zonă rămâne însă cea din 1837, a tezaurului gotic de secol IV, format din 22 de piese. Tezaurul este în prezent expus la Muzeul Național de Istorie și este cunoscut sub denumirea populară de ”Cloșca cu puii de aur”.

Research information

Pe 3 aprilie 1948 președintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare a țărilor europene afectate de cel de-al doilea război mondial. Marea Adunare Națională votează legea privind naționalizarea principalelor întreprinderi. Pe 23 august 1948 se naște filosoful, scriitorul și eseistul Andrei Pleșu.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Pinot Noir 1943

1. Pinot Noir 1943

    Estimate EUR 400 - 800
    Sold EUR 450
Chardonnay 1942

10. Chardonnay 1942

    Estimate EUR 500 - 900
    Sold EUR 335
Pinot Noir 1946

6. Pinot Noir 1946

    Estimate EUR 400 - 750
    Sold EUR 280
Pinot Gris 1958

13. Pinot Gris 1958

    Estimate EUR 400 - 650
    Sold EUR 360