6. Natură statică cu ciclamene, stampe și evantai

1895, Bucureşti - 1979, Bucureşti

Estimate

EUR 2.500 - 3.500

Sold

EUR 5.000

Session

Thu, 27 January 2011 00:00

Cu o solidă formație profesională, Lucia Dem. Bălăcescu a fost una dintre personalitățile feminine foarte active și apreciate în interbelicul românesc. Artista și-a dedicat aproape zece ani desăvârșirii pregătirii artistice. După studii la Institutul profesorului Buser, în Elveția, unde a lucrat sub îndrumarea lui Fritz Gilsi, urmează cursurile Școlii de Arte Frumoase din București cu Ipolit Strâmbu și Dimitrie Serafim. Nemulțumită de învățământul oficial românesc, începe să ia lecții particulare de la Eustațiu Stoenescu și Gheorghe Petrașcu. Deși prima expoziție personală, deschisă în 1919 la București, s-a bucurat de un real succes în rândul publicului și criticii, artista nu se simțea suficient pregătită. Decide să-și continue studiile în capitala artelor, Paris. Frecventează simultan mai multe școli pariziene, oscilând între Academiile Julian și Ranson, Academia cubistă Petro Coreja D’Aranjo și Academia Modernă. Doi ani intră în contact cu efervescența celor mai noi idei plastice ale artei europene, pe care le filtrează într-un stil profund personal. Din 1921, anul în care revine în țară, artista are numeroase expoziții personale și participări la expoziții colective de anvergură, atât în țară cât și în străinătate. Se alătură unor grupuri importante ale momentului: ”Femeile pictore și sculptore”, ”Arta nouă”, ”Contimporanul”, ”Criterion” (artista face parte dintre membrii fondatori ai grupului, devenit ulterior ”Grupul plastic 1934”). În perioada interbelică a fost prezentă cu lucrări la majoritatea Saloanelor Oficiale deschise la București, în 1928, fiind distinsă cu premiul I al Salonului Oficial de pictură. Prezența sa la cele mai importante expoziții colective ale momentului, Barcelona (1929) și Paris (1937), a fost apreciată, artista primind Medalia de bronz la Expoziția internațională de la Barcelona și Medalia de Argint la Paris. Meritele sale artistice au fost astfel recunoscute, aceste doua premii aducându-i un plus de imagine în rândul colecționarilor bucureșteni. Repertoriul tematicvariat și rezolvările moderniste ale compozițiilor i-au asigurat artistei un succes bine-meritat. “Natură statică cu ciclamene, stampe și evantai” demonstrează preocuparea artistei pentru subiecte în vogă, cum ar fi japonismele. Pictată în nuanțe de verde și griuri colorate, punctată ici - colo de câte un accent de roșu, lucrarea se distinge prin amploarea tușei și maniera clasică prin care artista analizează lumina și construiește planurile. (V.I.)

References

CRISTEA, Ioana, POPESCU, Aura, ”Doamnele artelor frumoase românești afirmate interbelic”, Ed. Monitorul Oficial, 2004

Dimensions

width 47 cm, height 60 cm, custom 47x60

Description

ulei pe pânză, semnat și datat stânga jos, cu negru, L. Demetriade Bălăcescu, (1)923

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots