45. Natură statică cu regina-nopții

1889, Bucureşti - 1942, Bucureşti

Estimate

EUR 2.000 - 3.500

Sold

EUR 2.600

Session

Thu, 27 January 2011 00:00

Consecvența, echilibrul și perseverența sunt cuvintele care o definesc pe Nina Arbore, deopotrivă ca om și artist. S-a născut la București într-o familie boierească din Moldova și a dus o viață liniștită, într-un mediu intelectual, favorabil dezvoltării sale artistice. Atent preocupată de desăvârșirea studiilor, Nina Arbore studiază la München și Paris. Experiența pariziană în atelierul lui Henri Matisse a jucat un rol decisiv pentru întreaga sa evoluție ulterioară. Exaltarea culorii pure, respingerea perspectivei și a valorilor promovate de arta clasică îmbrățișate de opera lui Matisse pot fi urmărite pe tot parcursul carierei Ninei Arbore, fără a fi transformate în excese. Contactul cu viziunile novatoare din efervescentul mediu artistic parizian îi prilejuiesc Ninei Arbore cunoașterea și analizarea diferitelor viziuni artistice emergente și a diferitelor curente aflate în competiție. Demersul creator al artistei se revendică din inovațiile aduse de simbolism, expresionism și fovism, pe care le aplică moderat, cerebral unei arte inspirate dintr-o constantă căutare a idealului formal. Grefează influențele occidentale pe o notă a decorativismului local, artista fiind preocupată de căutările neo-bizantinismului local. “Întâi m-a preocupat desenul, apoi am căutat și culoarea. Trebuie să-ți spun că am evoluat atât în una cât și în alta. Jank nu m-ar recunoaște azi după această evoluție. Culoarea pe care mi-a insuflat-o Matisse, cu timpul am pierdut-o, căutând să lucrez cât mai neinfluențată. De aceea am avut continuitate, fiindcă eu am căutat să fiu veșnic aceeași și să nu mă schimb brusc sau nemotivat. Am evoluat firesc și încet”, spunea artista într-un interviu acordat lui Petre Comarnescu în 1927. Florile, unul dintre aspectele esențiale pentru natura moartă, ocupă un rol central în repertoriul tematic al Ninei Arbore. Atitudinea artistei în fața acestei teme este una contemplativă, păstrând totdeauna interesul pentru subiect, chiar și atunci când florile par un pretext pentru un exercițiu cromatic, aidoma lui Matisse. Vaza cu Regina Nopții alăturată fructierei cu mere și pere este un echilibru de forme grele (fructele) și fragile (florile). Florile sunt dispuse într-o dezordine armonioasă și foarte echilibrată. Compoziția este ordonată pe diagonală, obiectele ocupând jumătatea stângă a tabloului, lăsând astfel aproape o treime din suprafața lucrării liberă. Limbajul plastic este adaptat viziunii moderne iar cromatica rece conferă un plus de prospețime lucrării. (V.I.)

References

VIDA, Gheorghe, ”Nina Arbore / Maeștri basarabeni din secolul XX”, ed. Arc, Chișinău

Dimensions

width 47 cm, height 68 cm, custom 47x68

Description

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu negru, Nina Arbore

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Plaja

32. Plaja

Rodica Maniu Mützner

    Estimate EUR 40.000 - 50.000
Fată la malul apei

28. Fată la malul apei

Rodica Maniu Mützner

    Estimate EUR 650 - 850
    Sold EUR 950
Vapoare în port

30. Vapoare în port

Ileana Rădulescu

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 2.000
Ulcică cu flori de câmp

62. Ulcică cu flori de câmp

Angela Popa Brădean

    Estimate EUR 1.400 - 2.200
    Sold EUR 1.200