142. Interior de atelier (Rochia albastră)

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Estimate

EUR 35.000 - 50.000

Sold

EUR 36.000

Session

Tue, 12 June 2012 00:00

Pictura de interior a reprezentat unul dintre genurile picturale în care Petrașcu a preluat o temă clasică, dar a reinterpretat-o fie prin maniera inedită de punere a culorii, fie datorită modalității de organizare a spațiului. Atras de o compoziție coordonată de un plan restrâns, controlabil din punct de vedere al perspectivei, pictorul a început să introducă interiorul prin 1912-1914, când apar de altfel și primele uleiuri cu personaje în acest spațiu predefinit. “Femeie în atelier” - 1912 (M.N.A.R., inv. 7827) sau “Femeie în atelier” (M.N.A.R., inv. 7848) sunt printre primele astfel de uleiuri în care soția artistului (Lucreția Marinescu) începe să apară ca unic model feminin, fapt ce se va perpetua până la sfârșitul carierei lui Petrașcu. Un fapt interesant în biografia artistului este reprezentat nu numai de această fidelitate a modelului folosit, dat și o însemnătate anume a interiorului care apare în compoziție. Având un statut financiar confortabil, Petrașcu a deținut diverse domicilii care au fost individualizate fiecare în pictura artistului. Astfel ne apar în fața ochilor încăperi de la Nicorești (unde Petrașcu deținea o moșie, distrusă în timpul primului Război Mondial, în 1917), din locuința de pe str. Căderea Basiliei nr. 1 (fostă Cometei, construită în 1913 de arh. Spiridon Cegăneanu), unde Petrașcu a locuit între 1916 și 1927, compoziții din conacul de la Târgoviște (construit în 1920), dar și din ultima reședință din capitală, cea din str. Muzeul Zambaccian nr. 3 (fostă Căpitan Demetriad nr. 1), unde pictorul s-a mutat în 1927. Opera de față, datată 1937, ne prezintă o temă abordată în special în anii ’30, când Petrașcu a pictat fie interiorul reședinței de vară de la Târgoviște, fie interiorul din domiciulul din București, din str. Zambaccian. Ineditul acestui ulei este conferit de statutul ei față de variantele cunoscute (“Model în repaus”, col. C-tin Basiliade și “Interior”, col. Dr. Emanoil Anca) pictate în același an, însă în care modelul este nud. Tocmai această notă ne conduce către identificarea operei în bibliografia Petrașcu, fiind menționată în catalogul expoziției din 1940 de la Sala Dalles, sub titlul de “Rochia albastră” - elementul central în jurul căruia artistul a gândit paleta de culori. Nuanța la care se raportează întregul interior, albastrul subiectului central al operei – rochia, modelează ambianța cromatică generală către acea inefabilă senzație de liniște (împietrire chiar), tipică interioarelor lui Petrașcu, în special în ultimii ani ai carierei. (I.P.)

References

COSTESCU, Eleonora, “Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1975 „Gh. Petraşcu”, Catalogul expoziţiei de pictură, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972

Dimensions

width 33 cm, custom 33x40,5

Description

ulei pe pânză, semnat şi datat stânga sus, cu albastru, G. Petraşcu, (1)937

Research information

Proveniență: importantă colecţie privată, Franţa. Opera a participat la Expoziția “Asociația Arta”, Sala Dalles, decembrie 1937, București sub titlul “Interior” și este reprodusă ca atare în “Adevărul literar și artistic”, anul XVIII, seria 3, decembrie 1937. Opera a participat la Expoziția Personală Gheorghe Petrașcu, 3-31 martie 1940, Fundația Dalles, București

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Vase în portul Veneției

81. Vase în portul Veneției

Paul Scorţescu

    Estimate EUR 1.500 - 3.000
    Sold EUR 2.800
Balerină

43. Balerină

Miliţa Petraşcu

    Estimate EUR 700 - 1.400
    Sold EUR 2.200
Dealuri la Balcic

58. Dealuri la Balcic

Samuel Mützner

    Estimate EUR 2.000 - 3.500
    Sold EUR 2.400
Tânără în oglindă

92. Tânără în oglindă

Idel Ianchelevici

    Estimate EUR 300 - 500
    Sold EUR 850