16. La şipot

1866, Bacău - 1932, Bucureşti

Estimate

EUR 4.000 - 8.000

Sold

EUR 13.500

Session

Tue, 12 June 2012 00:00

Nicolae Vermont, alături de Ipolit Strâmbu, este unul dintre principalii creatori ai unei tipologii picturale ce au acaparat și modelat gustul publicului, în special al micii burghezimi, în perioada imediat următoare dispariției lui Nicolae Grigorescu. În fapt, cei doi pictori menționați sunt continuatori ai creației grigoresciene în măsura în care, în jurul lui 1900, amândoi pictau temele celebre inaugurate de tradiționalism. Pe aceeași linie a post-grigorescianismului, Vermont va picta până la sfârșitul carierei țărănci și țigănci în diverse ipostaze, însă își va echilibra universul figurativ fie prin maniera de pictare a acestei teme, fie prin abordarea unor subiecte în manieră impresionistă – peisaje, compoziții cu cafenele, sub lumina directă a soarelui. În “La șipot” ne întâlnim cu unul dintre modelele preferate de Vermont, o țigancă modelată cu adevărat într-un regim coregrafic în care pictorul uzitează de o gamă figurativă recognoscibilă. Pictat în întreg, modelul este prezentat într-o lumină puternică, Vermont fiind unul dintre maeștrii eclerajului. În plus, paleta de culori este și ea influențată vizibil de regimul luminos, fapt tradus într-o atmosferă energică, oferită și de alternanța tonurilor vii cu cele tipice lui Vermont. (I.P.)

References

PAVEL, Amelia, IONESCU, Radu, “Nicolae Vermont”, Editura Academiei R.P.R., București, 1958

Dimensions

width 35 cm, custom 35x64,5

Description

ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, Nicolae Vermont, 1920

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Iarnă în mahala

68. Iarnă în mahala

Jean Cheller

    Estimate EUR 4.000 - 6.500
    Sold EUR 7.000
Fetiță cu batic înflorat

135. Fetiță cu batic înflorat [cca.1925]

Nicolae Tonitza

    Estimate EUR 35.000 - 55.000
    Sold EUR 35.000
Peisaj de iarnă

49. Peisaj de iarnă

Dumitru Ghiaţă

    Estimate EUR 2.000 - 4.000
    Sold EUR 4.750
Roata timpului

182. Roata timpului

Ion Mândrescu

    Estimate EUR 2.000 - 4.000
    Sold EUR 4.000