28. Medalia "Nimic pentru noi, totul pentru țară", sculptată de Carniol fiul, 1905

Estimate

EUR 300 - 500

Session

Thu, 4 October 2012 00:00

Medalia se remarcă prin finețea execuției și prin organizarea unui discurs referitor atât la ideologia puterii, cât și la cea națională. Pe avers, planul central este dominat de profilul Regelui Carol I, întors spre dreapta, încadrat de doi lei montanți și de figurile ecvestre ale voievozilor Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, iar în partea superioară, coroana regală susține statura Împăratului Traian și lupoaica alăptându-i pe Romulus și Remus. În planul inferior, apar figurile moștenitorului tronului, Ferdinand, și ale primilor doi copii ai săi, Carol și Elisabeta. Pe revers, în centru, două siluete feminine simbolizează victoria și România. Pe panglica drapelului se poate citi legenda "10 MAI 1905/LIBERTATEA CULTULUI ȘI A LIMBII STRĂMOȘEȘTI", iar în partea de jos, "NIMIC PENTRU NOI/TOTUL PENTRU ȚARĂ". Portretele membrilor Consiliului de Miniștri, în frunte cu președintele acestuia, George Grigore Cantacuzino, înconjoară planul central. Medalia a fost bătută pentru a celebra acordarea de către guvernul otoman a drepturilor de națiune politică a românilor din provinciile grecești ale Imperiului Otoman. Piesa este deosebită și valoroasă.

Description

bronz patinat

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots