184. Muzica

1903, Preuţeşti, Suceava - 2005, Fălticeni

Estimate

EUR 6.500 - 9.500

Sold

EUR 7.000

Session

Wed, 30 September 2015 19:30

“Pornind de la Paciurea, atent şi la gloria lui Brâncuşi, tinzând spre sinteza sculpturală între cei doi giganţi ai artei, optând pentru portret şi compoziţie, pentru sursele mitologiei şi inspiraţia din miracolele muzicii, Irimescu şi-a individualizat creaţia şi, ca o notă personală, a aspirat la expresia rigorii formei, supusă verdictului nobleţei interioare şi demnităţii umane. ” (Mircea Deac) Dintre toate materialele, bronzul este cel pentru care artistul a manifestat predilecţie, întrucât, conform confesiunilor sale, “bronzul mai păstrează ceva din căldura focului ce l-a preschimbat într-o formă vie, cu trăire, respiraţie şi sentiment”. Tematica muzicii ocupă un loc central în creaţia maestrului Irimescu. Muzica, puternică forţă de mobilizare a spirtului uman, ce atinge cel mai lesne sufletul, nu putea sa nu “invadeze” opera lui Ion Irimescu. Lucrarea de faţă râmâne o dovadă a preocupării şi predilecţiei artistului faţă de această artă dominată de sensibilitate şi spiritualitate.

References

CEBUC, Alexandru, „Irimescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1995 SCHILERU, Eugen, „Ion Irimescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1969

Dimensions

depth 22.5 cm, width 53.5 cm, height 79.5 cm, custom 53,5x79,5 adâncime: 22,5

Description

bronz, semnat la bază, irimescu ion

Research information

Dl. Gheorghe Dăscălescu, directorul Muzeului de Artă "Ion Irimescu" din Fălticeni, a avut amabilitatea să confirme autenticitatea acestei opere.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Elan

189. Elan

Marcel Guguianu

    Estimate EUR 7.000 - 9.000
Timpul

182. Timpul

Ion Irimescu

    Estimate EUR 5.000 - 7.000
    Sold EUR 4.750
Maternitate

209. Maternitate [1989]

Ion Irimescu

    Estimate EUR 5.000 - 6.000
    Sold EUR 5.000

188.

Marcel Guguianu

    Estimate EUR 550 - 750