194. Evreu din Târgu Cucului

1872, Corni, Botoșani - 1944, Bucureşti

Estimate

EUR 4.000 - 6.000

Sold

EUR 6.000

Session

Wed, 15 May 2013 00:00

Omul ca reprezentant al unei colectivități avea să se regăsească constant în operele lui Băncilă pe parcursul carierei sale, în special după reîntoarcerea de la studii, din München. În structura compozițională, peisajul va fi ignorat de artist, spațiul fiind organizat de personajul care-l populează în întregime, în prim-planuri dramatice, tipic iscusit de Băncilă, încă de la operele din ciclul “1907”. Încă din primul deceniu al secolului XX, urmând aceeași concepție, începe să redea mici meșteșugari, acei ”oropsiți” ai soartei, locuitori pitorești de mahala care erau în epocă și subiectul preferat al literaturii. Cizmari, croitori, dulgheri, toți se regăsesc în panoplia de personaje redate pe pânză de Băncilă, după aceeași structură compozițională lipsită de perspectivarea planurilor și cu o ”ușoară supradimensionare a extremităților”, pe care o impune privitorului. În redarea evreului, Băncilă a fost influențat și de vecinătatea geografică a cartierului ieșean Târgu Cucu, în care aceștia locuiau în jurul lui 1900. I-a redat pe aceștia în varii ipostaze, de la cizmari și croitori la zarafi și telali. Nici din portretele acestora nu lipsește critica socială specifică: "Zaraful", pictat în mai multe variante, este redat cu o privire absorbită de calcule și cu o tonalitate verzuie, în timp ce "Aparul" este redat gârbovit și desculț, cu barba înghețată, pictorul operând astfel diferențieri de clasă la nivelul comunității.

References

COMAN, Anton, "Octav Băncilă", Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1954 DREPTU, Ruxandra, "Băncilă", Ed. Meridiane, 1987

Dimensions

width 22.5 cm, height 46.5 cm, custom 22.5x46.5

Description

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu albastru, Octav Băncilă

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Lectură pe bancă în Cișmigiu

188. Lectură pe bancă în Cișmigiu

Theodor Aman

    Estimate EUR 700 - 1.200
    Sold EUR 1.600
Ulcică cu flori de câmp

227. Ulcică cu flori de câmp [1874-1875]

Ioan Andreescu

    Estimate EUR 100.000 - 200.000
    Sold EUR 150.000
Ieșirea în larg

182. Ieșirea în larg

Eugen Voinescu

    Estimate EUR 700 - 1.200
    Sold EUR 900