Pasionat de muzică și fermecat de George Enescu, cu studii în litere și filosofie, Corneliu Baba avea să fie unul dintre cei mai apreciați elevi ai lui Nicolae Tonitza. Va purta tradiția maestrului său și atunci când va ajunge el însuși profesor la Institutul de Arte Frumoase, influențând generații întregi prin dedicarea și pasiunea pentru pictură. Chiar dacă pornește de la realism, fiind un foarte bun portretist, cele mai importante cicluri picturale ale lui Baba se vor deschide după evenimentele din martie 1977, când omul va deveni subiectul unor explorări expresioniste. Corneliu Baba face parte din suita de pictori care au recuperat fără ezitare forța indiscutabilă a utilizării negrului în artă. Copilăria petrecută în atelierul tatălui său, pictorul Gheorghe Baba, îi oferă lui Corneliu Baba preceptele pregătirii academiste și particularitățile instruirii clasice, în care elevul învață să proporționeze și să valorizeze subiectul lucrând direct după model. Acesta își manifestă vădit interesul pentru construcțiile expresioniste ale lui Iser și pentru asprimea din desenele lui Pallady. Rădăcinile manifestărilor în genul portretisticii ni se dezvăluie încă de timpuriu, atunci când la liceu, Corneliu Baba era cunoscut drept ”portretistul orașului”. Artistul consacră, simbolic, arhetipuri precum arlechinul sau regele nebun și le transpune, de-a lungul carierei sale, într-un lung șir de motive picturale.