Elena Müller Stăncescu este cunoscută în arta românească îndeosebi pentru naturile sale statice cu flori, pentru lucrările viu colorate și pentru detaliile minuțioase pe care le surprinde. Pe lângă operele dedicate liliacului, crizantemelor, petuniilor, narciselor sau garofițelor, artista realizează și naturi statice cu fructe ori peisaje în care transcrie locurile prin care se perindă. Regăsim așadar căpșuni și cireșe, ori struguri și mere; dar și luxurianta grădină de la Balcic a reginei Maria. Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX o surprind pe pictorița româncă pe simezele unor importante manifestări expoziționale ale epocii. Este vorba, așadar, despre Expoziția Universală de la Paris (1889), Expoziția Oficială de Pictură și Sculptură din București (1902), dar și Expoziția Cercului Artistic (1902).