Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Română
Cadouri
De 2 X reduse

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatică, Medalistică, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







158. Alai [anii '70]

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

158. Alai [anii '70]

1897, Buzău - 1992, București

Estimare:
EUR 1.200 - 1.800

Bibliografie

BUȘNEAG, Olga, ”Margareta Sterian”, Editura Meridiane, București, 1977 VELESCU, Cristian-Robert, ”Margareta Sterian. Opera profundă”, Editura Muzeului de Artă ”Ion Ionescu Quintus”, Ploiești, 2012

ulei pe placaj, 38 x 34 cm, semnat dreapta jos, cu brun, "Sterian"

Lucrările Margaretei Sterian sunt ample demonstrații poetice, marcate de dileme existențiale. Cu o operă din care putem distinge, de asemenea, înclinația artistei pentru literatură, Margareta Sterian a explorat arta plastică prin intermediul unor grile de interpretare lirice. Plastica și literatura se hrănesc una din cealaltă, iar Sterian aliază elanului creator expresia palpabilă. Lumea redată de Margareta Sterian aparține spectacolului, indiferent de tehnica abordată, ea surprinde în lucrările sale carnavalul, măștile, alaiul și tradiția. Artista a recunoscut adesea că opera ei a fost creată pe fondul unei singurătăți profunde, rămasă orfană de copil, spectacolul a fost singura posibilitate de evadare ”dincolo de cele două ferestre cu gratii”. Nevoia de a aprofunda lumea tradiției și spectacolului s-a manifestat ca o anulare a monotoniei existențiale. Astfel, putem observa în opera Margaretei Sterian plăcerea pe care o dobândește din interacțiunea directă cu autenticitatea. În perioada anilor ‘70, Margareta Sterian explorează motivul ciclicității vieții. Artista creează o serie amplă de lucrări, din care amintim opere precum ”Mireasa, cocoșul și doi invitați”, ”Neguțătorul de iluzii”, ”Moartea și Prelatul cu bufniță”. Tema, care predomină acest corpus de lucrări, este reprezentată de caracterul ciclic și ritualic al vieții. Privitorul lucrărilor Margaretei Sterian devine martorul unei ceremonii suspendate în timp. Astfel, în lucrarea de față, asistăm la un cadru misterios, care are o solemnitate ironică și funebră. Cu o paletă cromatică ce trimite privitorul pe un tărâm îndepărtat și magic, Margareta Sterian folosește o multitudine de tonuri de brun, gri, negru și verde pentru a semnala intrarea într-un spațiu definit de realismul magic. Tânăra, cu părul bălai, e o apariție fantomatică în lucrare și pare a fi cuprinsă de o atmosferă onirică aievea unui văl de lumină. Lângă mireasă se petrece o scenă cu rezonanță fantastică: două ființe animaliere, o antilopă și o pisică albă, ce par să păzească tânăra fată, iar alături distingem două figuri masculine, cu trupuri alungite și chipuri grave, ce stau în apropierea ei, într-o tăcută așteptare. Privirea tinerei este ațintită asupra figurii enigmatice, figură asociată adesea în lucrările Margaretei Sterian cu moartea. Prezența morții în acest cadru solemn arată inefabila tragedie a vieții. Artista a redat aceste aspecte ciclice sub forma unei ”mise en scène”, în care insuflă fiorul existenței în pasaje inanimate.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

SESIUNE
Mar, 20 octombrie 2026, 19:00
Întreabă-mă despre acest lot

Alte loturi asemănătoare