Ștefan Dimitrescu este fără îndoială unul dintre pilonii picturii românești moderne. La 16 ani pleacă la Iași pentru a studia violoncelul la Conservator, însă peste doar un an își descoperă pasiunea pentru pictură și se înscrie la Școala de Arte Frumoase din același oraș. Urmează drumul pecetluit de alți mari artiști înaintea sa, astfel că va lua calea Parisului, acolo unde îi va descoperi pe Monet, Seurat ori Cézanne. Artistul realizează o întreagă serie dedicată tătarilor din Mangalia, Techirghiol sau Balcic, peisajelor marine și străzilor dobrogene. Pornind de la crezul conform căruia artistul poate învăța în orice împrejurare, Dimitrescu folosește călătoriile în țară și în străinătate drept repere vitale în căutarea sensului creației sale. Pasiunea sa pentru artă se va extinde dincolo de propriul șevalet, pictorul asumându-și cu încredere postura de pedagog în cadrul aceleiași instituții de învățământ în care a fost și el școlit. Cu o prezență constantă atât pe simezele autohtone (”Grupul celor patru”, ”Salonul Oficial”, societatea ”Arta Română”), cât și în străinătate (Bienala de la Veneția (1924), Expoziția Internațională de la Paris (1925) ș.a.), artistul și-a consacrat un loc de cinste în istoria artei românești, fiind unul dintre marii creatori ai perioadei interbelice.