Ștefan Luchian va studia simultan Belle Artele și Conservatorul. Va învăța să cânte la flaut și se va alătura, pentru o perioadă, trupei Teatrului Național în ipostaza de muzician. Cursurile urmate sub îndrumarea lui Theodor Aman sau Gheorghe Tattarescu îi oferă cadrul necesar pentru deprinderea cunoștințelor prodigioase în arta desenului, cunoștințe pe care le va aplica cu religiozitate în descrierea trăsăturilor personajelor sale. Va studia, așadar, perspectiva academistă a artei, aceeași perspectivă pe care o va întâlni și în peregrinările sale prin capitala Bavariei. Ia parte frecvent la cercul literar al poetului Alexandru Macedonski, la celebrele expoziții ale artiștilor în viață, dar se înscrie și pe lista membrilor societății ”Ileana”. La prima expoziție a acestei societăți, în anul 1898, Luchian expune 20 de lucrări, foarte aclamate de unii dintre critici. De asemenea, desenele care apăreau pe coperta revistei Ileana erau executate tot de către artist, în aceeași manieră grafică specifică stilului Art Nouveau. Nicolae Grigorescu l-a prezentat adesea pe Luchian ca fiind succesorul său în arta românească. Și într-adevăr, artistul s-a ridicat la nivelul așteptărilor maestrului, reușind chiar să reformeze arta românească, mai cu seamă prin adaptarea acesteia la curentele artistice internaționale de la momentul respectiv. ”Poetul plastic al florilor”, așa cum a fost numit de către critici, Ștefan Luchian a creat neîntrerupt, până la finele vieții, în ciuda maladiei care-i măcina trupul.