Poate cel mai însemnat portretist din pictura românească, cu o rezonanță importantă și în străinătate, Eustațiu Stoenescu ocupă un loc înalt în arta primei jumătăți de secol XX. Tributar creației lui Grigorescu, dar școlit cu adevărat în academiile pariziene, Stoenescu a preluat de la maestrul Laurens pasiunea pentru vechii maeștri - îi recunoaște pe Velasquez și Whistler drept mentori spirituali. Debutează așadar la Paris, la Salonul Oficial; iar prima sa expoziție personală are loc tot în capitala Franței, la galeria Bernheim Jeune. Chiar dacă portretul îl recomandă lesne, Stoenescu a fost și un pasionat peisagist, călătoriile sale în Italia și Franța fiind cele mai relevante în modelarea unui imaginar eclectic, dar totodată grăitor prin estetica și eleganța lor picturală.