Deținător al unui talent aparte, Gheorghe Petrașcu va fi remarcat de Nicolae Grigorescu și de G.D. Mirea și va ajunge, prin prisma vocației sale, să se dezvolte profesional în timpul călătoriilor de studii în străinătate. Debutează în fața publicului bucureștean în anul 1900, printr-o expoziție personală. Va descoperi Veneția, pe care o va transcrie în deosebite fresce picturale, realizând panoramări ale canalelor, podurilor ori construcțiilor arhitecturale monumentale. Va vizita și Egiptul, însă una dintre întâlnirile sale marcante se va produce în Spania, îndeosebi la Toledo, acolo unde va descoperi impresionante vestigii arhitecturale. De la interioarele care ne dezvăluie atelierul pictorului, la nesfârșitele elegii florale și până la portretele dedicate Lucreției, soția sa, pasta suculentă și strălucitoare ni-l dezvăluie pe Monticelli, iar structurile realizate în cheie cubistă ni-l indică pe Cézanne. Admirabil în postura desenatorului, ca și Luchian, Petrașcu lucrează direct din culoare, atribuind materiei picturale o consistență particulară, marcă a stilului său personal.