Gheorghe Tattarescu a fost unul dintre cei mai reprezentativi, dacă nu chiar pionierul, neoclasicismului în spațiul românesc. Școlit în spiritul pictorilor zugravi, sub influența unchiului, Tattarescu se va școli profesional la Academia San Luca din Roma, de unde, asimilând academismul italian, va porni drumul inițiatic către neoclasicism. În timpul studiilor sale din Italia, Tattarescu analizează și reproduce operele marilor artiști și își îndreaptă atenția către peisaj, contribuind astfel la apariția primelor peisaje din arta românească. Abordează subiecte istorice și demonstrează un activism deosebit prin implicarea sa în revoluția pașoptistă, acțiune în urma căreia va contura portretele unor revoluționari precum Magheru sau Golescu. Își dedică o mare parte din creație picturii religioase: pictează icoane, biserici sau mănăstiri. Limbajul său ecumenic apare sub forma unui melanj între academismul învățat în Italia și pictura bizantină. Începând cu 1859, devine membru fondator al Academiei de Artă din București și se va dedica mai mult activității didactice.