Gândirea analitică, educată în anii de studii arhitecturale, este cea care a coordonat multe dintre experimentele artistice pe care Horia Damian le-a realizat în lunga-i carieră. Tranziția de la pictura convențională la cea profund abstractă se produce pe fondul schimbării climatului cultural al artistului, în anul 1946. Ca urmare a premiului obținut la Salonul Oficial din anul 1942 și ajutat de pictorul Jean Alexandru Steriadi, Horia Damian părăsește spațiul autohton și lasă în urma sa maniera artistică pe care o abordase aici. Ieșirea din spațiul național reprezintă, așadar, și permutarea stilistică a operei artistului. La Paris, noua abordare a lui Damian stârnește admirația unor figuri importante ale scenei internaționale, printre care Yves Klein sau Salvador Dali. Artistul va învăța să folosească pictura ca discurs în decodificarea tainelor destinului uman și își va asuma rolul de îndrumător în încercarea sa de a îndrepta atenția publicului către lucrurile considerate de el esențiale. Prolificele interpretări ale marilor maeștri pe care Horia Damian le realizează în tinerețe (Rembrandt, Velasquez, Delacroix) converg către studiul atent pe care artistul îl acordă operelor din a doua parte a creației sale, în Franța. La Paris, artistul preia din preocupările pentru subiectele geometrizate ale lui Mondrian și le transpune în lucrările sale. Creează adevărate opere de artă monumentală și își desăvârșește, de-a lungul carierei sale artistice, atât maniera picturală, cât și pe cea sculpturală.