Adept al curentului realist, Ion Irimescu realizează cu precădere o sculptură de postament, adecvată interioarelor și preia atât din particularitățile profesorului său, Dimitrie Paciurea, cât și din cele ale sculptorului Oscar Han, pe-al cărui atelier îl frecventează adesea. La Paris, la Académie de la Grande Chaumière, studiază cu Joseph Bernard. Remarcăm în opera lui Ion Irimescu o deosebită predilecție pentru figura umană, astfel că va excela în realizarea unei vaste serii de portrete și autoportrete, pe care le prezintă atât în expozițiile din țară, cât și internațional, la manifestări precum Bienala de la Veneția (unde expune, în 1956, nu mai puțin de 15 lucrări). Va fi prezent și la Muzeul Rodin din Paris, iar mai apoi lucrările sale vor fi expuse în marile muzee și galerii din capitalele europene (Berna, Helsinki, Moscova, Praga, Stockholm etc.) Prima perioadă a creației sale corespunde dorinței de a ilustra teme mitologice și legende, însă va relua aceste motive și mai târziu. Vom observa însă că sursele sale principale de inspirație, reluate constant în sculpturile sale, vor fi muzica și maternitatea. În anul 2001, meritele sale artistice au fost răsplătite cu ”Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer” și ”Premiul pentru Excelență în Cultura Română”.