În calitatea sa de bursier al statului român, Emilian Lăzărescu ajunge la Paris în anul 1905 și începe să frecventeze atelierele artiștilor Leon Bonnat și Luc-Oliver Merson. Imaginativ și vizionar, Lăzărescu își împarte creația între peisaje idilice și lucrări ce au în centrul lor personaje feminine misterioase. Artistul le alătură protagonistelor sale diverse elemente, cum ar fi evantaiul sau țigara – sugerând modernitatea, puterea și emanciparea. În general, numele artistului a fost asociat cu scenele de bal și costumele elegante, cu personajele absorbite de atmosfera de gală, aparținând societății aristocrate ori cu perechi dansând în săli de o frumusețe impresionantă. În lucrările sale predomină portretele tinerelor cochete debordând de energie ori ale muzelor obosite de energia balului. De la pensulația vibrată și până la utilizarea efectelor de clarobscur, Lăzărescu se raliază complet curentelor artistice în vogă la acel moment.