152. Avionul prezidențial "Negrești", folosit pentru zborurile oficiale ale președintelui Ion Iliescu, 1989

Preț de pornire

EUR 25.000

Adjudecat

EUR 165.000

Sesiune

Joi, 27 mai 2021 18:30

Acest avion, cu numărul de înregistrare YR-BRI, este ultimul ROMBAC 1-11 construit, efectuând primul zbor in anul 1989. A fost avion prezindențial în timpul primelor mandate ale lui Ion Iliescu și își păstrează mobilierul specific acestei funcții. ROMBAC 1-11 (sau Rombac One-Eleven) este primul avion de pasageri cu reacție produs în România. A fost construit la Întreprinderea de Avioane București, după licența avionului englez mediu curier BAC 1-11⁠, avion proiectat la începutul anilor ’60 și produs între anii 1963-1982 de compania British Aircraft Corporation. Primul avion (YR-BRA) a fost terminat în luna august 1982 și a fost prezentat presei și oficialităților române la 27 august 1982. Primul zbor oficial de prezentare al acestui avion în fața conducerii statului a fost executat la 20 septembrie 1982, pe aeroportul Băneasa. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 a avut loc la 28 ianuarie 1983, pe ruta București-Timișoara, iar prima cursă externă a acestui aparat fiind efectuată la 23 martie 1983 pe ruta București-Londra. Înainte de 1989, Întreprinderea de Avioane București, actuala Romaero Băneasa, a construit 9 aparate de acest tip, fiind singurul avion comercial cu reacție din Europa comunistă, cu excepția URSS. Datorită extremei sale rarități și însemnătății pentru istoria tehnică a României, avionul a fost clasat în patrimoniul cultural național mobil, categoria tezaur, prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2609/11.02.2021, beneficiind de regimul legal special prevăzut de Legea nr. 182/2000 pentru protejarea patrimoniului cultural național mobil. Vânzarea are caracter de lichidare, avionul fiind pus în licitație în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia. Vânzarea lichidativă a avionului se desfășoară prin operator economic autorizat de Ministerul Culturii, datorită calității lotului de bun cultural tehnic mobil clasat în patrimoniul național cultural mobil, în condițiile Legii nr. 182/2000 și a prevederilor din Regulamentul de licitare (în special art. 25). Persoanele interesate să participe la licitație pot procura versiuni electronice ale următoarelor documente informative: ordinul de clasare și raportul de expertiză, solicitându-le la simona.oprea@artmark.ro, M:+40728054340. Regimul de vizionare: având în vedere dimensiunile lotului, acesta nu este expus la sediul Casei, ci este depozitat și inspectabil pe platforma aeroportului Aeroportului Internațional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian Otopeni ”Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”. Dat fiind regimul legal special al perimetrului locației de depozitare și expunere, accesul și vizionarea se fac pe bază de programare prealabilă. Pentru programarea accesului și informații suplimentare vă rugăm să vă adresați către: simona.oprea@artmark.ro, M:+40728054340. Acest lot are regimul generic de obiect de colecție, iar nu de mașină de colecție (așadar nu i se aplică prevederile speciale pentru mașini de colecție ale Regulamentului de Licitare). Ulterior plății, adjudecatarul este dator să ridice lotul de la locația curentă de depozitare, în termen de două săptămâni (ori să contracteze prelungirea perioadei de depozitare cu compania aeroportuară etc.). Ridicarea și transportul special al lotului sunt în sarcina și costul adjudecatarului.

Dimensiuni

custom L: 32,61 m; LA (lățimea fuselajului): 3,2 m; LA (anvergura aripilor): 28,5 m; l: 7,47 m; G (fără încărcătură): 27,4 t; G (maximă acceptată la decolare - pasageri, marfă, combustibil): 47,4 t

Descriere

motorizare: două turboventilatoare cu dublu flux Rolls-Royce Spey Mk 512-14DW capabile de o forță de împingere de 6.000 kgf, greutate maximă: 47.400 kgf, viteza maximă cu 119 pasageri: 870 km/h, autonomia: 3.500 km

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare