13. 99 Problems [2019]

1987, Iaşi

Estimare

EUR 5.000 - 8.000

Adjudecat

EUR 18.000

Sesiune

Joi, 2 iulie 2020 19:30

Obie Platon a participat la expoziții, festivaluri internaționale și proiecte de artă murală în Hamburg, Shanghai, Budapesta, Azore, București, Cluj-Napoca, Timișoara, etc. A colaborat cu instituții culturale din Europa și China și s-a implicat în proiecte culturale și sociale menite să regenereze zonele urbane subdezvoltate, prin artă. Imaginile populare și tehnologia de astăzi au influențat cultura vizuală, credințele sociale și comportamentul uman în raport cu contextele contemporane. Modul în care lumea vede și se raportează la cei din jur îl inspiră pe Obie Platon să reflecte asupra contrastelor, particularităților și tensiunilor care definesc realitatea în care trăim, pe care apoi o transpune în propriul său univers fabricat. În noua serie “Prime Time”, fiecare lucrare surprinde un moment irevocabil al metamorfozei realității. Societatea oscilează între memoria palidă a standardelor socio-culturale ale trecutului și ale noilor paradigme care încep să acapareze cu rapiditate lumea în care trăim. Astfel, realitatea actuală este acaparată de coexistența celor două, care îngreunează și mai mult descoperirea și conectarea cu sinele. Seria surprinde și reflectă perfect ciocnirea sistemului comunist cu cel capitalist, transpunând pe pânze un subconștient colectiv, bolnav de rămășițele ideologice ale unui comunism profund impregnat, în drum spre capitalismul utopic. Obie Platon reușește să contureze în lucrările sale o realitate socială pe care o oferă publicului într-un mod particular, creând un context complex de contraste, tensiuni și credințe uneori colective, alteori individuale și care definesc împreună orice sistem politic-economic-social. Lucrarea “99 Problems” reinterpretează clasica natură statică într-o nouă dimensiune. Influențele culturii balcanice se resimt puternic în spațiul pictural, prin obiectele banale, destul de kitsch. Expunerea selectivă a diferitelor elemente (care au devenit foarte frecvente în cultura noastră contemporană a consumului) stârnește natura lacomă și vicioasă a ființei umane. Fiecare imagine este de fapt un vârf al unei scene diferite care vă poate arăta un rezultat teribil, datorită libertății alegerilor proprii.

Dimensiuni

width 206 cm, height 141 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta sus, cu roșu, "Platon, (20)19"

Datare

2019

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Nud

54. Nud

Eugen Popa

    Estimare EUR 200 - 350
    Adjudecat EUR 400
Les Nouveaux Amis

108. Les Nouveaux Amis [1973]

Jules Perahim

    Estimare EUR 3.500 - 4.500
    Adjudecat EUR 3.750
Bărci

85. Bărci

Jean David

    Estimare EUR 1.500 - 2.500