Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Contul meu
Română
Cadouri

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatica, Medalistica, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







132. Lampă Daum Nancy & Louis Katona, Art Deco, cca. 1925

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

132. Lampă Daum Nancy & Louis Katona, Art Deco, cca. 1925


Estimare:
EUR 2.500 - 3.500
Neadjudecat

fier forjat patinat; abajur din sticlă gravată cu acid, h=40 cm, abajur semnat ”Daum Nancy France”, cu crucea de Lorena

Lampă stil Art Deco, cu formă organică și elegantă, stilizată după cea a unei ciuperci, formă extrem de populară în design-ul de obiect Art Deco, și bază hexagonală. Piciorul fusiform, din fier forjat și ciocănit, este alcătuit din benzi alternante, pline și din foliaj stilizat în maniera specifică, ușor geometrizantă, a stilului. Suprafața întregului picior este prelucrată decorativ prin martelare. Abajurul din sticlă, pe care sunt gravate cu acid caneluri radiante, evidențiază un spectaculos degradé de la roșu la verde atunci când lampa este aprinsă. Louis Katona (1850-1933) a fost unul dintre cei mai apreciați manufacturieri de obiecte de artă decorativă din fier forjat, reușind să combine o estetică impresionistă cu acest material nu tocmai delicat. Majoritatea creațiilor sale valorifică interesul pe care stiluri precum Art Nouveau sau Art Deco l-au avut, la finalul secolului XIX și începutul secolului XX, pentru valențele decorative ale fierului forjat, material foarte popular în design-ul epocii. Daum Nancy este una dintre cele mai faimoase manufacturi de sticlă artistică din Franța, competitor valoros al atelierelor Gallé, pe care le-au și depășit în aprecierea publicului după decesul lui Emile Gallé, în 1904. Producția de obiecte de artă din sticlă a atelierului Daum, în majoritatea ei în stilurile Art Nouveau și Art Deco, a început în jur de 1890, manufactura devenind repede un vârf în domeniu la finalul secolului XIX și în primele decenii ale secolului XX, poziție pe care o păstrează și în prezent.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

SESIUNE
Mar, 3 martie 2020 19:00

Alte loturi asemănătoare

Vas din porțelan Sèvres, cu capac, sec. XIX

46. Vas din porțelan Sèvres, cu capac, sec. XIX

    Estimare: EUR 2.500 - 3.500
    Adjudecat EUR 2.500