Bibliografie

”Arthur Segal, 1875-1944” (catalog), Argon Verlag, Berlin, 1987

ulei pe pânză, 36 x 36 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu ocru, A. Segal, 1908

Informații documentare

Opera este însoţită de certificat de autenticitate eliberat de monograful artistului, dr. Pavel Liska. Opera este reprodusă în revista Arta, Nr. 12, 1984 la pagina 8.

În cea de a doua jumătate a deceniului întâi al secolului trecut, Arthur Segal devenea un membru ilustru al Secesionismului și Neo-secesionismului berlinez și, pe lângă colaborările cu Die Brücke și Die Blaue Reiter, devenea co-fondator al “Neue Sezession”(1910), alături de Ernst Ludwig Kirschner sau Max Pechstein. Sub această umbrelă modernistă, proto-avangardistă, Segal va crea până în jurul lui 1910, folosindu-se de tehnica divizionistă și pointillistă, fiind considerat un Neoimpresionism, atât în critica din Germania, cât și în cea din România. În cel ce avea să devină fondator al unor mișcări de orientare avangardistă și unul dintre motoarele dezvoltării avangardei românești din anii ’20, întâlnim, la începutul carierei, un artist cantonat în experimente postimpresioniste și neoimpresioniste. Exemplul cel mai puternic în conturarea stilului specific lui Segal în prima etapă de creație îl constituie apropierea de opera pictorului elvețian Giovanni Segantini, cu care intra în contact din anul 1896, an în care începe studiul la Academia de Arta din München. La nivel tehnic, preia de la acesta maniera pointilistă, transpusă într-un stil mai temperat, spre deosebire de marele ei teoretician, Georges Seurat. Aceasta persistă în compozițiile lui Segal în perioada 1902 – 1914. În 1910 avea să aibă o expoziție personală în cadrul Societății “Arta”, la sala din Strada Lascăr Catargiu nr.7, moment în care nu puțini cronicari menționau “întâia expoziție de artă modernă de la noi” (“Minerva”, 8 martie 1910). Chiar dacă relația cu mediul artistic românesc nu a fost continuă, însemnătatea creației lui Segal pentru evoluția artelor românești este de netăgăduit, în special în ramurile avangardiste ce începeau să se definească după Primul Război Mondial. Autoportretul devine încă din această primă perioadă un punct de interes estetic, fiind cunoscută pasiunea cu care Segal s-a autoportretizat până în ultimii ani de viață (seria de autoportrete din 1942, vezi cat. 634, 640, 641, 642 din ”Arthur Segal, 1875-1944” , catalog, Argon Verlag, Berlin, 1987). Atras de materie și de calitățile primare ale paletei de culori, opera datată 1908 ne oferă premisele experimentelor cromatice pe care Segal le realiza în acei ani, folosindu-se fie de tehnica de pictare (pensulația sacadată), fie de accentuarea volumelor ce definesc compoziția. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.