331. "Despre îndatoriri" ("De officiis"), de iluministul Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot al Moldovei, Lipsca, 1722, provine din biblioteca scriitorului Scarlat Calimachi

Preț de pornire

EUR 600

Adjudecat

EUR 2.400

Sesiune

Joi, 17 mai 2012 00:00

Nicolae Mavrocordat a fost domnul cu ajutorul căruia Imperiul otoman a inaugurat în Țările Române regimul fanariot, la începutul secolului al XVIII-lea. Bărbat de o vastă cultură și bun administrator, a avut curajul introducerii în țările pe care le-a condus a unor reforme de tip modern, inițiative urmate și de fiul său, domnitorul Constantin Mavrocordat. Lucrarea de față reprezintă ediția a doua a lucrării “De Officiis” (Despre îndatoriri), publicată la Leipzig în 1722. Prima ediție fusese tipărită la București în 1719, iar o a treia a văzut lumina tiparului la Londra în 1726, ceea ce l-a transformat pe autor într-un iluminist cunoscut în Europa. Lucrarea ne vorbește despre îndatoririle unui conducător de țară și se constituie într-o pagină balcanică a ideologiei despotismului luminat. Exemplarul, păstrat în bune condiții într-o legătură mai târzie de la începutul secolului al XIX-lea, a făcut parte din biblioteca scriitorului Scarlat Calimachi, și el cu strămoși fanarioți dintr-o familie domnitoare, supranumit “Prințul roșu” datorită atașamentului față de regimul comunist din România.

Dimensiuni

width 20 cm, custom 24,5

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare