2. Căruțașul

1942, Iași - 2002, Iași

Estimare

EUR 700 - 1.200

Adjudecat

EUR 600

Sesiune

Joi, 24 februarie 2011 00:00

Pictura lui Gânju nu se îndepărtează total de la cadrul realităţii, deşi reprezentările sale par îndatorate, la o primă vedere, fantasticului. Se conformează genurilor convenţionale, ilustrând portrete, peisaje, naturi statice ori compoziţii cu personaje precum aceasta, însă o face folosind imagini dintr-un registru simbolic. Scenele sale devin străine de cotidianul din care descind, găsindu-şi locul într-un spaţiu al oniricului, populat de elemente arhaice, ritualice ori specifice universului copilăriei. Recurgând, în această lucrare, la un repertoriu de forme din zona artelor primitive ori naive, artistul prezintă o scenă specifică picturii tradiţionaliste, pe care o scoate însă din contextul narativ obişnuit, acordându-i o funcţie iconică. Personajul schematizat aminteşte de figurile din desenele rupestre, o trimitere făcută către funcţiile magice ancestrale ale imaginii. Specific etapei de creaţie din care aparţine pictura „Căruţaşul”, artistul nu abandonează încă ideea unui spaţiu guvernat de legile naturale, elementele compoziţiei găsindu-şi lesne corespondentul în plan real.

Dimensiuni

custom 18,5

Descriere

ulei pe placaj, semnat stânga jos, cu roşu Gânju

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Autoportret

13. Autoportret

Dan Hatmanu

    Estimare EUR 1.800 - 3.200
    Adjudecat EUR 4.750
Peisaj cu lac

16. Peisaj cu lac

Constantin Radinschi

    Estimare EUR 600 - 800
    Adjudecat EUR 400
Acoperișuri engre

12. Acoperișuri engre

Dan Hatmanu

    Estimare EUR 1.800 - 3.200
    Adjudecat EUR 1.700
Noapte de mai

7. Noapte de mai

Dimitrie Gavrilean

    Estimare EUR 750 - 1.400
    Adjudecat EUR 750