4. Personaje (alegorie)

1942, Iași - 2002, Iași

Estimare

EUR 300 - 400

Adjudecat

EUR 250

Sesiune

Joi, 24 februarie 2011 00:00

„E, pe rând, hiperrealist şi supra- realist, are coşmaruri şi inventează situaţii grafice imposibile.” (Valentin Ciucă) O lucrare datată în 1969, anul în care se deschidea prima sa expoziţie personală, aceasta anunţa coordonatele pe care avea să se înscrie creaţia sa, prefigurând un orizont de expresie îndatorat modernismului artei occidentale, cu puternice accente ale tradiţiei locale. Rămânând întotdeauna devotat sferei figurativului, Gânju a împins limitele reprezentării până la limita abstracţiei, formulând un limbaj întemeiat pe datele lumii reale, compus din semne şi coduri. Vocabularul de forme compus de Gânju în lucrările sale face trimitere la elemente naturale precum părţi ale corpului uman, fiind întotdeauna simbol al unor situaţii, evenimente sau raporturi ale lumii reale. Forma nu este un scop în sine şi nu apare pentru esteticul său, ci este transpunerea plastică într-un sistem codat a unor realităţi care îl preocupă pe artist. Astfel, personajele sunt simbolizate printr-o axă verticală de-a lungul căreia sunt înşirate ca nişte coaste linii perpendiculare, sprijinindu-se pe o bază ce aminteşte de partea inferioară a unui cuier. Ochiul apare precum cel al zeului şoim Horus din mitologia egipteană, fără a fi integrat unei logici de construcţie a figurii. Tipologia personajelor lui Gânju, creaturi inocente, fragile, aflate la limita existenţei, construite cu umor, poartă analogii cu universul artistic al lui Juan Miró, al cărui stil a fost interpretat ca fiind unul suprarealist, combinat cu o natură veselă şi fantastică precum cea a copilăriei. Opera artistului catalan, emblematică pentru modernismul european, a influenţat creaţia a numeroşi artişti. Acest desen, aparţinând etapei de formare a lui Gânju, arată extinderea spaţială şi temporală a influenţei lui Miró, prefigurând în acelaşi timp zona ideatică în care se situa, încă de la început, arta pictorului român.

Dimensiuni

width 34 cm, height 28 cm

Descriere

creion pe hârtie, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, Gânju, (19)69

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Muzica

17. Muzica

Ion Irimescu

    Estimare EUR 450 - 650
Peisaj cu lac

16. Peisaj cu lac

Constantin Radinschi

    Estimare EUR 600 - 800
    Adjudecat EUR 400
Marea Baltică

10. Marea Baltică

Dan Hatmanu

    Estimare EUR 800 - 1.200
    Adjudecat EUR 850
Autoportret ca arlechin

14. Autoportret ca arlechin

Dan Hatmanu

    Estimare EUR 2.000 - 3.400
    Adjudecat EUR 2.000