370. Hătmăneasa Maria Cantacuzino [1810-1815]

Maria (Maricuța) Pârșcoveanu se năștea în familia vel banului Ștefan Pârșcoveanu și a Stancăi Știrbei, iar căsătoria din 1777 cu Iordache Cantacuzino o introducea în ramura Măgureanu a familiei Cantacuzino. Totodată, ea face legătura între familia generalului George Manu și George Cantacuzino (Nababul), fiind bunica Alexandrinei Manu și a lui George Cantacuzino. Maria Cantacuzino a avut patru copii, două fete (Maria și Smaranda) și doi băieți, Grigore, ce avea să ajungă Mare Vornic și Constantin, viitorul Mare Ban și Caimacam al Țării Românești. Portretele familiei Cantacuzino, pictate în preajma anului 1800, ne introduc în perioada "romantică" a picturii românești, într-o etapă de început a picturii moderne în spațiul românesc. Sfârșitul secolului al XVIII-lea, în special ultimile 2-3 decenii, punctează pași importanți în apariția unor procese ce aveau să accelereze evoluția picturii laice. Decretele domnești ale unor Alexandru Ipsilanti (1776), Mihail Șuțu (1785) și Nicolae Mavrogheni (1787) permiteau "zugravilor de subțire" să se organizeze într-o breaslă proprie prin care să se diferențieze de "năcași", vopsitorii de case și acoperișuri, acei meșteri vopsitori. Documentul emis de Mavrogheni stipula nu doar considerente asupra meseriei, ci impunea o organizare în care meșteșugul de pictor era recunoscut printre celelalte meserii și era totodată individualizat și, mai mult decât atât, îi impunea și valențe pedagogice. Cu toate acestea, în primii ani după 1800, așadar la circa 15 ani de la crearea breslei din Țara Românească, nu se regăseau încă foarte mulți membrii. Alături de acel prim staroste al breslei, Gheorghe Venier, colegul său de generație Grigore Zugravul și Nicolae Polcovnicul, aflăm din timpul domniei lui Constantin Ipsilanti (1802-1806) despre existența a altor cinci zugravi: Michael Töpler, născut la Toplitz, Boemia, Anton Uhr, născut la Toplitz, Dumitru Petrovits, născut la Pesta, Vasile Radu, din Rășinari și Nicolae Rubin, născut la Strobitz, Moravia. Descoperim astfel la 1804, anul documentului ce înregistrase zugravii, un singur alt român, iar restul, pictori călători, sunt aproape în totalitate necunoscuți nouă astăzi. Cel mai însemnat pictor din enumerarea de mai sus este însă fără îndoială Mihail Töpler, artist ce a activat în spațiul românesc circa 20 de ani, între 1800 și 1820. La 1800 îi picta un portret domnitorului Alexandru Moruzzi, fapt ce ne poate îndreptăți să presupunem că era deja în capitala Țării Românești unde își făcuse un renume. Fețele domnești nu se limitează la chipul lui Moruzzi, Töpler realizând câțiva ani mai târziu portrete pandant lui Constantin Vodă Ipsilanti și soției acestuia, Safta Ipsilanti. Interesant este că Töpler devine în epocă pictorul preferat de doamnele marilor boieri, realizând în cele două decenii de activitate o serie interesantă de portrete protipendadei românești. Însușirile remarcabile de care dădea dovadă, cel mai probabil căpătate la Academia de la Viena și talentul și atenția cu care reproducea și puncta micile finețuri îl recomandă înaintea tuturor celorlalți pictori. Töpler monopolizează această "piață" a portretului feminin, instituind o manieră proprie de portretizare, foarte atractivă de altfel: personajul din semi-profil, de cele mai multe ori spre dreapta (privitorului), în două-treimi, proiectat într-un fundal bucolic sau într-un interior puțin schițat, este înfățișat într-o viziune aproape monumentală, măgulitoare și plină de distincție. Doamnele sunt din înalta societate, soții de domnitori (Zoe Moruzzi, Safta Ipsilanti) sau soții ale înalților dregători și boieri (Ecaterina Cornescu, Zoe Brâncoveanu, Maria Dudescu sau Maria Cantacuzino) așadar standardul este foarte ridicat, fiecare tablou însemnânt o carte de vizită și o recomandare pentru următoarea comandă. Töpler ajunge să picteze în ambele țări românești, devenind indiscutabil autoritatea în domeniu. Marile saloane boierești din Iași și București sunt decorate cu portretele realizate de boemian, dar și cancelariile sau lăcașurile sfinte: îl pictează în 1803 pe Mitropolitul Moldovei Iacob Stamati, iar în 1807 pe generalul rus Mihail Miloradovici (cel care salva Bucureștiul în urma atacului turcesc din decembrie 1806). În portretul de față, Töpler o înfățișează pe Maria Cantacuzino în jurul anului 1800, cel mai probabil înainte de moartea soțului ei (1803). Descoperim un melanj vestimentar, doamna Cantacuzino purtând haine occidentale (stilul empire) combinate cu cele turcești - șalul înflorat, ciupag cu decolteu rotund și volan dantelat, rochia cu talia foarte sus și un halat de mătase îmblănit. (I.P.)

Bibliografie

CORNEA, Andrei, " picturi românești moderne", Ed. Meridiane, București, 1980
MANU, Constantin, "Documente din Secolele al XVI-lea - XIX-lea privitoare la familia Mano", Constantin George Manu, Tipografia Curții Regale, București, 1907
DRĂGUȚ, Vasile, FLOREA, Vasile, GRIGORESCU, Dan, MIHALACHE, Marin, "Pictura românească în imagini", Ed. Meridiane, București, 1970
NICULESCU, Remus, "Contribuții la istoria începuturilor picturii românești" în "Studii și cercetari de istoria artei", Ed. Academiei R.P.R., nr. 1-2, 1954

Dimensiuni

width 68 cm, height 85.5 cm

Descriere

ulei pe pânză

Informații documentare

Opera este reprodusă în catalogul "Documente din Secolele al XVI-lea - XIX-lea privitoare la familia Mano", Constantin George Manu, Tipografia Curții Regale, București, 1907, la pag. 858, cu descrierea: "Hătmăneasa Maria Cantacuzino, născută Pârșcoveanu. Fiica Banului Pârșcoveanu - Muma Caimacamului Constantin Cantacuzino. (Portret în uleiu dela finele veacului al XVIII-lea, în casa Generalului George Mano)". Opera este inventariată și reprodusă în catalogul "Galeria Națională", Muzeul de Artă al R.P.R., E.S.P.L.A., București la pag. 15, cat. 30. Opera este reprodusă pe coperta interioară a revistei "Magazin Istoric", anul V, nr. 1, ianuarie 1971. Opera este inventariată și reprodusă în "Catalogul Galeriei Naționale. Pictura. vol I", Paula Constantinescu, Ștefan Dițescu, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1975 la pag. LXXII, cat 172, respectiv planșa 172. Opera este reprodusă pe coperta catalogului "Primitivii picturii românești moderne", Andrei Cornea, Editura Meridiane, București, 1980 și la cat 43. Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii nr. 2369 din 22.05.2014. Ofertată statului român în cadrul procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune prin notificarea, conform adresei 2500/03.08.2016, aferent prezentei vânzări prin licitație.

Lot.notes

Pe verso, număr de inventar Muzeul Național de Artă al României, GG PN 1545.

Datare

1810-1815

Provenienţă

colecția vornicului Ioan (Iancu) Manu (1803-1874); colecția gen. George Manu (1833-1911); colecția Constantin G. Manu (1871-1959); 1948, gestiunea Muzeului Alexandru Saint-Georges; din 1949, colecția Muzeului de Artă al R.P.R., inv. 1545; din 2015, colecția urmașilor lui Constantin G.Manu.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.